„Anul acesta vreau neapărat să promovăm“
0După ce sezonul trecut a ajuns la barajul de calificare, Liviu Gugleş crede că echipa sa îşi poate depăşi performanţele.
„ADS“: Cum a decurs pregătirea în această pauză?
Liviu Gugleş: Atât pregătirea de acasă, cât şi cantonamentul de la Gura Humorului au fost utile. Băieţii şi-au pus la punct pregătirea fizică şi s-au întors cu bateriile încărcate. De asemenea, şi cele două jocuri de verificare ne-au ajutat mult la închegarea lotului. Eu sunt foarte mulţumit de felul în care băieţii au răspuns la efort, lucru confirmat şi de controlul medical.
Ce aşteptări aveţi de la noul sezon?
Spre deosebire de ceilalţi ani, campionatul Diviziei A se va desfăşura pe două serii, est şi vest, a câte 14, respectiv 13 echipe, în sistem tur-retur. Acum, primele două echipe din cele două serii se vor califica la turneul de baraj unde vor întâlni ocupantele locurilor 11 şi 12 din Liga Naţională. Va fi mult mai greu, însă vreau neapărat să promovăm.
De cine vă temeţi cel mai mult?
Eu zic că ne vom bate cu Poli Iaşi, cu Bacăul, Călăraşiul, dar şi cu cei de la Inter Handbal Bucureşti. Sunt echipe care s-au întărit şi ele în această pauză şi care au acelaşi obiectiv ca al nostru.
Ce ne puteţi spune despre ultima achiziţie, de Dragoş Soare?
Dragoş este un sportiv care şi-a început junioratul la CSS Ploieşti, apoi la Centrul Olimpic de la Sighişoara. El a fost cooptat de CSM Bucureşti, iar acum e la noi. Joacă pe postul de pivot, o poziţie deficitară pentru noi. Din păcate e doar împrumutat până în decembrie, însă sper să-l transferăm definitiv.
Sunteţi mulţumit de noile achiziţii?
Per total, da. Urmează o perioadă foarte grea de omogenizare. Cei noi s-au integrat foarte bine, dar mai durează un pic până când se formează relaţiile de joc. Practic, la asta lucrăm în acest moment ca să putem începe campionatul în forţă.