Turnu Severin: Tragedie/ S-a curentat în subsolul blocului, încercând să repare o rețea electrică improvizată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un severinean a fost găsit electrocutat, ieri noapte, în subsolul blocului în care locuia, de pe strada Petre Sergescu.

Din primele cerecetări ale polițiștilor, se pare că bărbatul a intrat în subsol pentru a efectua unele reparații la o rețea electrică improvizată.

„În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana locuia în blocul respectiv și a intrat în subsol pentru repararea unei rețele electrice improvizate, fiind electrocutat. Cadavrul a fost trimis la IML pentru efectuarea necrospsiei, iar cercetările continuă în acest caz”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al IPJ mehedinți, Andreea Dobre.

Cinci pompieri au scos cadavrul din subsol, acesta fiind trimis la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.



Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite