Rudele de la Turnu Severin ale româncei crucificate în Italia sunt revoltate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia de înhumare a româncei ucise prin crucificare în Florenţa are loc miercuri, în sudul Italiei, acolo unde se află mama şi sora sa, scrie presa italiană. Rudele Cristinei Zamfir de la Turnu Severin spun că înmormântarea ar fi trebuit să aibă loc în România fiindcă aici trăiesc cei doi copii ei tinerei.

Deşi a fost ucisă în Florenţa, acolo unde locuia, tânăra este înmormântată în localitatea Montesarchio din regiunea Campania (sud), unde locuiesc mama şi sora sa. Rudele tinerei din partea soţului de la Drobeta Turnu Severin sunt revoltate şi spun că aceasta ar fi trebuit înmormântată în România fiindcă aici are doi copii.
Cumnaţii tinerei se tem că fratele lor, îndurerat de pierderea soţiei, ar putea să-şi ia viaţa. „Mama ei a părăsit-o când era mică, a lăsat-o la vârsta de 8 ani, în gară, iar mătuşa ei a luat-o mai mult ca să profite ea, să o dea la stat, iar fratele meu i-a fost milă de ea şi a luat-o. Ea are copiii aici, când aceştia vor creşte mari unde pot să pună şi ei o floare? Să se ducă tocmai în Italia? Trebuia să o aducă aici, e mama copiilor. Fratele mi-a spus să vin la Primăria Severin să aduc copii după certificatele de naştere al copilului şi al fetei, să trimită prin fax ca să poată să dovedească cum că are copiii aici”, a spus Tudorică Manta, unul din cumnaţii Cristinei Zamfir. Acesta susţine că fratele său este cel care l-a dat pe mâna carabinierilor pe autorul crimei şi că din acest motiv autorităţile italiene ar fi trebuit să ţină cont de cererea acestuia.

„Nu trebuia îngropată acolo”

„Cei din Italia ar trebui să respecte regula asta, dacă fratele meu a dat făptaşul şi a dat telefon la poliţia din Italia să-l prindă, merita să i se împlinească această dorinţă. El era acolo să pună nişte flori la cumnată-mea în locul unde a murit şi criminalul stătea în nişte boscheţi  şi i-a spus lui <<ce stai acolo aşa>> . <<A. păi mă uit că îmi pare rău de ce s-a întâmplat>>. În momentul acela fratele meu a pus mâna pe el şi italianul a luat geaca şi i-a aruncat-o în faţă. Fratele meu s-a împiedicat în acel moment, l-a pierdut, dar a dat repede telefon şi carabinierii cu doua maşini au fugit după el. <<Mă, Tudorică, eu când am pus mâna pe el deja îngălbenise tot, se pierduse, se schimbase la faţă total>>, mi-a spus la telefon fratele meu.  Mi-e frică că fratele meu îşi face de cap. S-a pierdut ea, eu cred că se pierde şi el”, mai spune Tudorică Manta. „Eu aş zice că nu trebuia îngropată acolo, fiindcă are copiii aici şi îmi pare rău de copii şi de fratele meu. Ei s-au chinuit acolo, s-au dus şi ei să facă un ban, să facă botezul la copii şi acum ce s-a întâmplat”, spune Florin Ion Manta, un alt cumnat al Cristinei Zamfir de la Turnu Severin.

Primăria alocase bani pentru repatrierea româncei

Consilierii locali, întruniţi vineri într-o şedinţă extraordinară, au aprobat suma de 15.000 de lei pentru repatrierea româncei ucise în Italia, a cărei familie locuieşte într-un cartier mărginaş al municipiului Drobeta Turnu Severin. Pentru că în presa italiană au apărut informaţii încă de săptămâna trecută cum că tânăra ar urma să fie înmormântată în Italia, consilierii locali au prevăzut în hotărâre ca aceasta să înceteze de drept într-o astfel de situaţie.

Copiii sunt în grija bunicii de la Turnu Severin

Cei doi copii ai Cristinei Zamfir, românca de 26 de ani ucisă în Italia, locuiesc, împreună cu bunica din partea tatălui, în cartierul Schela Cladovei din municipiul Drobeta Turnu Severin. Asistenţii sociali de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mehedinţi i-au vizitat pe copii, în vârstă de doi şi patru ani, şi au stat de vorbă cu bunica lor, luându-se decizia ca minorii să rămână deocamdată în grija acesteia. "O echipă multidisciplinară din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-a deplasat la domiciliul copiilor pentru a evalua situaţia acestora. Copiii au rămas în familia lărgită, în grija bunicii paternale, se aşteaptă reîntoarcerea tatălui în ţară şi cazul rămâne în continuare în atenţia Direcţiei", a declarat asistentul social Tatiana Bodac din cadrul DGASPC Mehedinţi.

„Crucificată” la periferia oraşului Florenţa

Cadavrul Andreei Cristina Zamfir (26 de ani, originară din Hunedoara) a fost găsit "crucificat", pe 5 mai, la periferia oraşului Florenţa, victima prezentând urme de tortură. Potrivit ziarului La Repubblica, Andreea Cristina Zamfir se prostitua în zona oraşului Florenţa fără a fi "protejată" de vreo grupare de proxenetism. În trecut, românca ar fi avut probleme cu drogurile, dar nu a fost condamnată niciodată pentru infracţiuni de acest tip. Românca a fost cercetată la un moment dat pentru delicte referitoare la imigraţie. Românca ucisă s-a născut la Hunedoara şi, înainte de a pleca în Italia, a locuit în Drobeta-Turnu Severin.
Bărbatul arestat în ancheta privind uciderea româncei la Florenţa susţine că nu a vrut să o omoare, el fiind suspectat în alte nouă cazuri de agresiuni sexuale care nu s-au soldat cu moartea victimelor.
Românca omorâtă la Florenţa a fost, aparent, victima unui joc erotic pentru care clientul a plătit 30 de euro, presupusul autor al crimei, bărbatul arestat vineri, fiind suspectat în alte nouă cazuri de agresiuni sexuale şi acte de tortură, scrie publicaţia Il Libero Quotidiano. Instalatorul Riccardo Viti, arestat vineri în cazul uciderii Andreei Cristina Zamfir, a recunoscut crima şi a explicat că frecventează prostituate din anul 2005, plătind 100 de euro pentru jocuri erotice. Din cauza faptului că este şomer, bărbatul a spus că în ultima vreme le plătea prostituatelor 30 de euro. Viti a fost interogat timp de nouă ore şi a recunoscut inclusiv implicarea în alte agresiuni care nu s-au soldat cu crimă.

Citiţi şi:

„Mă implora să mă opresc“. Spovedania italianului care a crucificat o româncă la Florenţa

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite