Rezultate Bacalaureat 2016 Mehedinţi. Rata de promovare la Bac este de 54,48 % înainte de contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultate Bacalaureat 2016. Ministerul Educaţiei a anunţat marţi, 12 iulie, rezultatele la Bacalaureat 2016. Notele sunt afişate pe site-ul edu.ro şi la avizierele instituţiilor de învăţământ.

Vedeţi aici notele la Bac Mehedinţi.

Ca şi anul trecut, Colegiul Naţional Gheorghe Ţiţeica din Drobeta Turnu Severin se menţine pe locul I, cu un procent foarte bun de promovare de 92,58%. Este urmat de Colegiul Naţional Traian cu 87,24 la sută şi Colegiul Naţional Pedagogic cu 77,59 la sută.

La polul opus, Liceul de la Halânga continuă să rămână în lista ruşinoasă a şcolilor din România cu procentul de o la sută promovare.

Înainte de soluţionarea contestaţiilor, niciun elev nu a obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2016 în Mehedinţi. 

Marţi, 12 iulie, se afişează rezultatele candidaţilor la examenul de Bacalaureat – sesiunea de vară. Tot astăzi, între orele 16 şi 20, cei nemulţumiţi de note pot depune contestaţii.

Absolvenţii au susţinut săptămâna trecută probele scrise, la limba română, limba maternă, la proba obligatorie a profilului – matematică şi istorie şi la proba la alegere a profilului şi specializării, unde candidaţii au avut de ales între mai multe discipline: fizică, chimie, biologie, informatică şi geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi sociologie.

Cei peste 1700 de elevi care au susţinut examenul de bacaluareat în judeţul Mehedinţi vor putea vedea notele la avizierul şcolii, dar şi pe edu.ro, unde Ministerul Educaţiei publică notele.

Media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6.

Calendar Bacalaureat

12 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)
12 iulie 2016 - Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00)
13 -15 iulie 2016 - Rezolvarea contestaţiilor
16 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor finale

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite