Ofiţer trimis de urgenţă la Bucureşti cu accident vascular cerebral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Biroului de Cercetări Penale al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a suferit, aseară, un accident vascular cerebral.

Mai mult de jumătate dintre urgenţele care ajung la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin sunt accidente vasculare. Dacă frecvente sunt cazurile la vârstnici, în ultimele trei zile, două persoane de maxim 45 de ani au ajuns la spital în stare gravă, cu accident cerebral.

Ultimul caz este cel al  şefului Serviciului Cercetări Penale din cadrul Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, căruia i s-a făcut rău din senin, seara trecută, în afara orelor de program.

Ofiţerul, în vârstă de 45 de ani, a ajuns la spital în comă, fiind stabilizat de-abia spre dimineaţă, iar astăzi a fost transportat cu un elicopter al MAI la Spitalul Bagdasar din Bucureşti.

“Pacientul s-a prezentat cu stare de comă gradul I spre II, hemoragie cerebrală, a fost instabil putem spune, după care spre dimineaţă s-a stabilizat şi a putut fi transportat către Spitalul Bagdasar din Bucureşti, la Neurochirurgie”, ne-a spus Elena Bololoi, director de îngrijiri medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Severin.

Foto jos: Ambulanţa ieşind din curtea Poliţiei de Frontieră, după ce îl transportase pe ofiţer la elicopter

image

Numărul accidentelor cerebrale este foarte mare, iar una dintre cauze este stresul cotidian.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Mehedinţi susţin că ofiţerul în cauză este unul dintre cei mai buni ai instituţiei şi în niciun caz nu era vizat de reorganizare.

Despre cine este vorba şi în ce stare se află, citeşte mâine în Adevărul.  

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite