Eugen Tomac: România trebuie să informeze statele UE despre încălcarea protocolului de către Serbia în privinţa drepturilor minorităţii române
0Întors din Serbia, unde a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii statului sârb, deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al Mişcării Populare, este de părere că Serbia nu respectă prevederile protocolului bilateral privind protecţia minorităţilor naţionale, semnat la Bruxelles în martie 2012.
„Constat cu regret însă că Serbia este restantă în ceea ce priveşte implementarea acestui protocol, acesta este şi motivul pentru care am organizat vizita. Am vrut să vedem exact dacă legat de ceea ce şi-a asumat Serbia regăsim şi în teren, acolo unde oamenii aşteaptă implementarea de măsuri, tot ce ţine de educaţie, de biserică şi acces la presă în limba română”, a declarat duminică deputatul Eugen Toman, la Drobeta Turnu Severin, unde a participat la o întâlnire cu membrii Mişcării Populare Mehedinţi.
„Din păcate am constatat că discursul pe care îl auzim de ani buni de la Belgrad nu s-a schimbat şi cred că statul român trebuie să ia o atitudine fermă şi clară. Am fost şi Vârşet, la Zaicer, la Negotin m-am întâlnit cu românii de acolo şi am constatat că realităţile sunt departe de angajamente. Biserica ortodoxă română în continuare nu este recunoscută în Valea Timocului, orele de limba română pe care s-a angajat statul sârb că le va introduce sunt de departe un proiect eşuat pentru că sunt foarte puţini copii care s-au înscris şi procedura este una nefuncţională şi orele de emisiune în limba română lipsesc cu desăvârşire”, a mai adăugat parlamentarul român.
Din acest motiv, deputatul Eugen Tomac consideră că această situaţie este de netolerat şi că România trebuie să informeze de urgenţă statele UE despre încălcarea protocolului bilateral de către Serbia.
„Această realitate ne obligă pe noi, cel puţin aceasta este concluzia cu care plec, să adoptăm rapid o hotărâre la nivelul Parlamentului prin care să informăm toate parlamentele statelor membre al Uniunii Europene de nerespectarea de către Serbia a protocolului bilateral. De asemenea, cred că Parlamentul trebuie să informeze şi Comisia Europeană şi Parlamentul European pentru că sunt instituţii care au menirea să garanteze că principiile valorilor europene sunt respectate de către toate statele membre şi statele aspirante”, a precizat Tomac.
Deputatul Eugen Tomac a avut întâlniri cu reprezentanţii Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Serbiei şi a Grupului parlamentar de prietenie cu România din Adunarea Naţională a Serbiei precum şi cu preşedintele Comisiei mixte privind protecţia minorităţilor între Serbia şi România, Zoran Masic.