Din memoriile unui contemporan al lui Tudor Vladimirescu: n-a bănuit nimic despre complotul organizat împotriva sa
0
Ion Voinescu I, cunoscută personalitate militară şi politică din secolul trecut, care în 1821 avea vârsta de 21 de ani şi unul din puţinii martori oculari contemporani, scria că Tudor Vladimirescu n-a ştiut nicio secundă despre complotul organizat împotriva sa.
Referitor la izbucnirea revoluţiei din 1821, memorialistul Ion Voinescu I arată mai întâi că la moartea lui Aşexandru Şuţu, a fost oarecum suspectă „moartea lui însă se asigură că n-a fost naturală cu cauzată prin otravă căci nu voise a se uni cu partidul Eteriei în revoluţia greacă”, apoi că „s-a răspândit vorba în Bucureşti despre revolta unui sluger Tudor Vladimirescu în România mică (adică Oltenia) Acesta în timpul ocupaţiei ruse din 1806 fusese căpetenia unor corp de panduri”. Cum era şi firesc memorialistul caută în notele sale să precizeze scopul ridicării la luptă a lui Tudor Vladimirescu. Deoarece la vremea sa circula zvonul că fostul comandant de panduri s-ar fi răzvrătit pentru că nu i se plătise o sumă mare de bani drept despăgubire la cheltuielile făcute „de la sine în timpul războiului (cel din 1806-1812) cu acel corp de panduri”. El se străduieşte să arate adevărul: „Dar adevăratul motiv – continuă el – al revoluţiei nu era prăzile şi abuzurile ce se făceau în ţară de către funcţionarii care neavând în vedere decât a se îmbogăţi cu orice chip în cursul unui an, termenul hotărât al duratei tuturor funcţiilor în genere nu cruţa niciun fel de cruzime ca să stoarcă pe bieţii ţărani al căror strigăt de plângere amară nu era ascultată nicăieri”.
Toată ţara în mişcare
Memorialistul urmăreşte cu atenţie primele succese înregistrate de insurecţia din Oltenia, care a permis lui Tudor Vladimirescu să respingă propunerile făcute lui de Comitetul de oblăduire pentru a înceta acţiunea sa revoluţionară, susţin istoricii Constantin Şerban şi Victoria Şerban într-un material despre Tudor Vladimirescu şi rostul revoluţiei române din 1821. Ion Voinescu I ca un militar ce era şi-a explicat atunci pe deplin situaţia la care ajunsese conducătorul Adunării norodului:
„Reaua organizare a oştirii unită cu lipsa de tot felul de cunoştinţe şi dezordinea ce produseseră asemenea împrejurări, cauzând jafuri şi maltratări claselor avute a pus toată ţara în mişcare şi anarhie generală. Guvernul ţării iarăşi – continuă el – din cauza neînţelegerilor membrilor, neputând lua măsuri energice pentru potolirea revoluţiei focul se întinde din ce în ce mai mult”. Se dau apoi lămuriri asupra misiunii vornicului C. Samurcaş pe lângă Tudor Vladimirescu pentru a se ajunge la o înţelegere între Comitetul de oblăduie şi răsculaţi. Cu această ocazie memorialistul îl caracterizează pe boierul respectiv drept un „grec fin şi viclean”. Colonelul Ion Voinescu I arată în continuare condiţiile puse de fostul comandant de panduri lui C. Samurcaş pentru a înceta insurecţia în fruntea căreia se afla şi anume „să se scadă birul la 5 lei precum fusese în timp vechi ... să se desfiinţeze vinăriciul, oieritul, dijmăritul şi altele”.
Rebelul îndrăzneţ
Intrarea pandurilor în frunte cu Tudor Vladimirescu în Bucureşti este prezentată astfel: „în fine la 15 martie Tudor intră în capitala ţării cu pandurii săi având de a dreapta un popă cu crucea în mână şi de a stânga pe locotenentul său Dimitrie Macedonschi în urma pandurilor venea un corp de arnăuţi călare sub comanda unui sârb Hagi Prodan. Tudor a mers de şi-a aşezat tabăra în palatul brâncovenesc în poalele Mitropoliei, timpul foarte frumos şi tot dealul era acoperit de privitori, care veniseră să vază intrarea îndrăzneţului rebel. În Mitropolie s-au auzit câteva detunături de foc şi aceasta nu prea a displăcut pandurilor, care hrăneau speranţa de-a jefui oraşul. Dar Tudor, ca om cu minte n-a băgat în capitală decât un mic număr de oaste, iar cealaltă a cazarmat-o prin mânăstirile domprejur”.
„În conversaţie era blând şi smerit”
Din memoriile lui Ion Voinescu I se păstrează şi un portret literar al lui Tudor Vladimirescu: „Tudor era un om cu chip ordinar (adică obişnuit), galben şi uscăţiv, fără nicio învăţătură (apreciere exagerată în raport cu realitatea), dar avea o pătrundere firească şi statornicie de caracter ... felul vieţuirii acestui om era simplu şi mai înainte şi în epoca din urmă, când poziţia lui l-ar fi putut împinge către îngâmfare ... Portul lui n-avea niciun semn distinctiv, era îmbrăcat în haină turcească, de tot simplă, fără niciun ornament şi în cap purta o căciulă pandurească, neagră cu fundul de postav alb. În conversaţie era blând şi smerit, vorbea curat şi rezona (adică gândea) bine”.
Cum a fost arestat
La 19 mai 1821, se încheia, la Goleşti, un acord între Tudor Vladimirescu şi Iordache Olimpiotul, căpetenia eteristă, prin care cei doi se angajează să se sprijine reciproc, în cazul unui atac otoman. La 21 mai, profitând de un complot al unuia dintre căpitanii nemulţumiţi şi de energica pedepsire a jafurilor şi nesupunerii, Iordache Olimpiotul îl ridică pe Tudor din mijlocul taberei sale, în ciuda acordului încheiat. La Târgovişte, în urma unui simulacru de judecată, Tudor Vladimirescu este ucis de către Vasile Caravia, din dispoziţia lui Ipsilanti.
Relativ la sfârşitul tragic a fostului conducător al Adunării norodului, memorialistul prezintă mai întâi arestarea lui de către Iordache Olimpiotul în felul următor: „Tudor nebănuind nimic (de complotul organizat contra lui) a ordonat să introducă pe căpitan (pe Iordache Olimpiotul) carele cum a intrat, înainte i-a pus pistolul în piept strigându-i să se dea (adică să se predea). Tudor văzându-se surprins şi în neputinţă de a rezista s-a scoborât jos s-a pus călare şi a plecat la Târgovişte”. Totodată, el precizează că Tudor Vladimirescu „şedea fără nicio grijă despre aceasta (complot) într-un chioşc de la poartă când un ofiţer de panduri de ai lui intrând îi spuse că, căpitanul Gheorgache (Iordache) cere să intre având să-i vorbească”. Acest chioşc a fost identificat de istorici cu camera din turnul porţii de la intrarea în conacul lui Dinicu Golescu din Goleşti, unde se ajunge azi pe o scară exterioară.
Cauzele înăbuşirii revoluţiei
În memoriile colonelului Ion Voinescu I se face şi un elogiu al marelui dispărut: „Astfel s-a sfârşit bărbatul care a făcut atâta zgomot în ţară în curs de patru luni. Scopul răsculării lui a fost nobil şi patriotic, dar lipsa cunoştinţelor l-a făcut să comită greşeala şi greşeli mari care l-a condus la pieire cu un chip aşa de deplorabil”. Totodată, acesta se opreşte şi asupra cauzelor care au determinat înăbuşirea revoluţiei române din 1821 şi anume: „Nu ştiu dacă Ipsilanti a avut drept să facă ce au făcut, posteritatea va judeca această problemă, dar Tudor avea tot dreptul de a combate acest rebel străin intrat în patria sa prin viclenie, şi care târa cu sine completa devastare a ţării. De n-a făcut-o nu este din cauză că i-a fost frică de dânsul, fiindcă românii era îndestul de viteji ca să zdrobească o armie ca a lui Ipsilanti, dar adevărata cauză care i-a stăvilit a fost că nu cunoştea secretul politicii şi nu voia să tragă asupra ţării nenorocirile, care izvorâse din asemenea împrejurări, că s-a mărginit a-i declara că cauza lui fiind cu totul diferită de-a grecilor nu să poate uni cu dânsul şi a căutat să-l vegheze până va trece Dunărea”.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
