Desert delicios şi simplu de făcut. Cum preparăm tortul de smochine
0
Pentru că acum este sezonul smochinelor, cunoscute şi apreciate încă din Antichitate, prăjitura perfectă, în această perioadă, este tortul de smochine, a cărei reţetă, scrisă de celebra Sanda Marin, ţi-o dezvăluim mai jos. Află, aşadar, de ce ai nevoie pentru a prepara acest tort.
Aluatul: 180 g migdale, 250 g smochine, 6 albuşuri, 180 g zahăr, 1 linguriţă feculă. Crema: 6 gălbenuşuri, 180 g zahăr, 4 linguri lapte, 4 batoane ciocolată, 1 baton vanilie, 180 g unt.
Se curăţă migdalele şi se macină prin maşina de tocat nuci. Se taie smochinele măruncat ca fideaua. Se bat albuşurile spumă. Se adaugă 180 g de zahăr şi se mai bat bine albuşurile. Se adaugă şi migdalele pisate, smochinele şi o linguriţă de feculă sau, în lipsă, una de făină. Se amestecă totul uşor.
Din această compoziţie se coc pe rând 3 foi într-o tavă unsă cu unt şi presărată cu făină. Între timp se face crema: se pun într-o cratiţă gălbenuşurile frecate cu 180 g zahăr, de asemenea, 4 linguri de lapte în care s-au topit 4 batoane de ciocolată tăiate bucăţă şi un baton de vanilie.
Se aşază cratiţa pe foc într-un alt vas cu apă şi se amestecă până se îngroaşă crema atât cât să se ţină de lingură. Se freacă spumă untul şi se amestecă în cremă când aceasta s-a răcit.
Se pune crema între foile de tort. Deasupra se glasează cu ciocolată, iar împrejur se pun migdale tăiate mărunt şi rumenite.