Bucureşteni reţinuţi în Mehedinţi, acuzaţi că ar fi recuperat prin violenţă presupuse datorii
0Trei indivizi suspectaţi de violenţă şi şantaj au fost reţinuţi, noaptea trecută, de poliţiştii de la Crimă Organizată din Mehedinţi. În autoturismul în care se aflau, oamenii legii au descoperit un întreg „arsenal” de obiecte şi documente susceptibile a fi folosite pentru torturarea victimelor.
Poliţiştii B.C.C.O. Craiova- S.C.C.O. Mehedinţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Mehedinţi şi al ofiţerilor D.G.I.P.I., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, au reuşit, seara trecută, să prindă trei membri ai unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor cu violenţă şi şantaj.
Este vorba de un bărbat de 43 ani, un altul de 33 de ani, precum şi fiica unuia dintre ei, în vârstă de 22 ani, toţi din Bucureşti.
„Astfel, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, au fost depistate trei persoane cu domiciliul în Bucureşti, suspectate că sunt implicate în activităţi de cămătărie şi şantaj, pe raza Capitalei.
Suspecţii au fost opriţi în trafic, în timp ce se deplasau cu un autoturism şi au fost identificaţi ca fiind Ş. Emilian, de 43 de ani (suspect de infracţiuni cu violenţă), C. Mugurel, de 33 de ani (suspect de infracţiuni de natură judiciară) şi Ş. Sabrina, de 22 de ani, fiica lui Ş. Emilian”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Mehedinţi.
Un întreg „arsenal” găsit în maşină
Potrivit poliţiştilor, în urma controlului autoturismului şi a percheziţiilor corporale efectuate asupra celor trei, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un pistol cu glonţ, marca STAR, de calibrul 6,35 mm, cu patru cartuşe în încărcător şi unul pe ţeavă, 24 cartuşe de pistol, cu glonţ, de calibru 7.65 mm, un cartuş cu glonţ de pistol, de calibrul 7,65 mm, un box metalic, o sabie cu lama de 39,5 cm, patru telefoane mobile, 6 cartele telefonice reîncărcabile, un permis de conducere austriac, bani (7.350 de euro şi 5.260 de lei), mai multe bijuterii din metal galben şi documente (un document de călătorie în alb, diplome de învăţământ, un certificat de calificare, copii ale unor file CEC refuzate de bancă din lipsă de disponibil, contracte de prestări servicii)..
“De asemenea, au mai fost găsite mănuşi cu plumb şi de antrenament, arme albe (două bricege, un baston telescopic metalic), scule (trei ciocane, două săpăligi cu furcă forjată, o lopată metalică), două tăbliţe cu numere de înmatriculare auto provizorii şi o pereche de cătuşe metalice”, se mai arată în acelaşi comunicat de presă.
Modul de operare, deosebit de periculos
Poliţiştii au informaţii că gruparea acţiona pe întreg teritoriul ţării şi aşteaptă plângeri din partea persoanelor care au fost terorizate de aceşti indivizi.
„Modul de operare al acestei grupări infracţionale era deosebit de periculos, caracterizat printr-o violenţă extremă, împinsă până la schingiurea victimelor în scopul recuperării unor presupuse datorii (...)
Avem plângeri pe raza judeţului Mehedinţi, avem o serie de informaţii despre săvârşirea altor infracţiuni pe teritoriul României cu ramificaţii în Europa.
Pe această cale, chiar solicităm sprijinul din partea cetăţenilor care au fost victime ale acestei grupări şi din anumite motive, cum e de exemplu frica, nu au depus la poliţie plângere”, ne-a declarat un ofiţer din cadrul SCCO Mehedinţi.
Potrivit unui comunicat emis de IGPR, «oamenii legii au identificat 6 victime care, sub pretextul recuperării unor datorii inexistente, au fost lipsite de libertate şi agresate de suspecţi şi deposedate în acest mod de diverse sume de bani. Astfel, una din victime a fost ameninţată cu un pistol şi cu cuţitele şi bătută de către inculpaţi, fiind determinată să le plătească acestora suma de 40.000 de euro”.
Prezentaţi, în această după.amiază, instanţei
Cei trei au fost prezentaţi, azi-noapte, în vederea audierii, procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Mehedinţi, care au dispus reţinerea lor, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
În această după-amiază, ei au fost duşi în faţa judecătorului cu mai multe capete de acuzare (constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi introducerea în ţară fără drept de arme).























































