Sturioni scoși din plasele braconierilor și eliberați în Dunăre FOTO
0Joi, lucrătorii Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea au acţionat în zona de responsabilitate în jurul orei 13.30 pentru verificarea unei ambarcaţiuni tip lotcă în care se aflau doi cetăţeni.
În urma controlului a fost descoperită o unealtă de pescuit de tip setcă din aţă, interzisă de lege, iar peştele prins în plasă era în stare vie.
Plasa, în lungime de 35 de metri, a fost confiscată, iar cantitatea de sturion din specia cegă a fost redată mediului natural.
Pe numele celor doi bărbați, de 35, respectiv 43 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea, au fost întocmite actele premergătoare în lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit neautorizat al sturionilor.