Minifotbal la Sala Polivalentă: puşcăriaşii tulceni i-au bătut pe copiii de la centrele de plasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii au jucat cu voluntarii de la „Maranata” din Năvodari şi cu elevii Centrelor de Plasament „Speranţa” din Tulcea şi „Arka” din Constanţa.

Cele patru echipe a câte şase membri s-au confruntat fiecare cu fiecare pe durata a trei ore, arbitrajul fiind asigurat de către agentul monitor sportiv din penitenciar, cel care a fost şi iniţiatorul acestei activităţi competiţionale.

Pe locul trei s-au clasat echipele bisericii Maranata şi a Centrului de Plasament Speranţa, pe locul doi s-a poziţionat Centrul de Plasament Arka, iar locul întâi a fost ocupat de către deţinuţii din Penitenciarul Tulcea.
Cu sprijinul celor de la Maranata Năvodari au fost oferite fiecărui participant medalii, diplome, dulciuri şi răcoritoare. „În semn de apreciere şi compasiune, unii dintre deţinuţi au oferit medaliile inscripţionate cu locul I elevilor din Centrul Speranţa“, spune Ionuţ Rotaru, purtător  de cuvânt al Penitenciarului Tulcea.

Evenimentele sportive au fost organizate în acest week-end de Penitenciarul Tulcea, în parteneriat cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Tulcea, respectiv din Constanţa, cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret din Tulcea şi Biserica Creştină Baptistă „Maranata” din Năvodari.

Mai citiţi şi:

Expoziţie a puşcăriaşilor tulceni: piese de artă realizate în Penitenciar, de vânzare la Biblioteca Judeţeană Panait Cerna

Cadouri de Crăciun pentru deţinuţii din Penitenciarul Tulcea

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite