Videoclip tulburător despre cancerul la sân, realizat la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Videoclip campania Help 25
Videoclip campania Help 25

Echipa Help25 vizeaza implementarea unui program de prevenţie şi educaţie a femeilor din Regiunea de Vest cu privire la riscurile cancerului la sân.

Din păcate, un număr din ce în ce mai mare de femei, cu vârste din ce în ce mai tinere, depisteaza că sunt bolnave de cancer la sân într-un stadiu avansat. Fapt care face ca vindecarea lor să fie mai dificila, mai costisitoare şi cu un impact negativ crescut asupra stării de sănătate generale.
 

Help 25 doreşte să venă în întâmpinarea acestor tinere şi să creeze o reţea de solidaritate cu femeile ce au fost diagnosticate cu cancer la sân şi să implementeze un program de educaţie medicală atât în mediul urban (companii, firme care au angajate multe femei etc.), cât şi mediul rural, unde accesul la informatie este uneori limitat.


Echipa Help25 s-a înscris, cu acest proiect, în competiţia de proiecte “Ţara lui Andrei”, sperând să obţină o finanţare de 11.400 de euro din partea OMV Petrom. 


Persoanele care doresc să sprijine campania o pot face printr-un vot pe site-ul http://www.taraluiandrei.ro Două minute oferite pentru a vota pot aduce celor de la Help 25 o finanţare importantă.


Pentru un impact sporit, a fost creat şi primul videoclip al Campaniei Help25. 
 

“Este vorba despre un videoclip care s-a “născut” destul de greu, dată fiind reticenţa multor modele, mai mult sau mai puţin cunoscute, de a se implica în filmarea lui, motivele fiind printre cele mai variate şi mai...şocante: teama de a nu se îmbolnavi de cancer la sân după filmari, teama de a nu se face de râs în societate (!!!), de a nu-şi speria familia sau de a nu mai primi comenzi de la alte firme în urma acestor filmari”, susţin cei din echipa Help 25.


Până la urmă, datorita deschiderii modelului Alina Florescu şi sprijinului oferit de Alex Hreniuc, videoclipul a fost realizat.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite