Timişoara anului 2011: Facturi enorme în plină vară pentru căldură nesigură la iarnă
0Chiar dacă este vară şi Colterm nu furnizează căldură, facturile sunt suficient de încărcate. Cu toate acestea, timişorenii nu sunt siguri că la iarnă nu vor dârdâi în casă. Evident vina pentru această situaţie este împărţită.
Facturi de 500, 800 sau chiar 1.000 de lei la căldură pe timp de vară nu înseamnă un scenariu sumbru, ci o realitate. O astfel de situaţie apare pentru că timişorenii care se încălzesc în sistem public plătesc o parte din căldura pe care au avut-o la începutul anului. Când acoperă aceste cheltuieli, plătesc în avans facturile pentru la iarnă. La toate acestea se adaugă diferențele de plată pe care trebuie să le suporte timișorenii din cauza scumpirii căldurii, suspendate pe perioada procesului de contestare.
În ciuda banilor foarte mulți plătiți către Colterm, timișorenii nu au nicio siguranță că la iarnă nu vor fi puși din nou în situația de anul trecut, când căldura a fost oprită pentru câteva ore din cauza datoriilor societății. „Din punctul meu de vedere nu vor fi probleme. Subvențiile și celelalte reprezintă o problemă care nu ține de Colterm”, a spus managerul Aurel Matei. Ori anul trecut tocmai aceste subvenții au creat probleme. Pe fondul nesiguranței, tot mai mulți timișoreni se debranșează.
Vezi câți timișoreni s-au debranșat, ce situații apar din această cauză, dar și cine profită de debranșări, mâine în Adevărul