TESZT de rezistenţă pentru amatorii de teatru din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada următoare va fi una foarte încărcată în ceea ce priveşte cultura în Timişoara. La doar câteva zile după ce Festivalul European al Spectacolului Timişoara va lua sfârşit, este programată să înceapă o nouă ediţie a Festivalul Euroregional de Teatru TESZT, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely" din Timişoara, între 19 şi 27 mai.

În cadrul evenimentul, pe durata a nouă zile, vor putea fi urmărite numeroase trupe de teatru care şi-au dovedit valoarea, spectacolele acestora fiind premiate la festivaluri importante. În prima zi a festivalului, 19 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare a teatrului, amatorii de teatru din timişoara vor fi răsfăţaţi cu poemul dramatic „Peer Gynt", de Henrik Ibsen, una dintre cele mai importante lucrări din istoria teatrului universal, pusă în scenă de Horvath Csaba, fondatorul Companiei Forte, unul dintre cei mai importanţi coregrafi din Ungaria. După avanpremiera timişoreană, spectacolul va avea premiera atât aici cât şi la Budapesta.

Festivalul European de Teatru de la Timişoara: trupe din Franţa, Spania sau Cehia şi ateliere

O premieră a festivalului o constituie faptul că, pe lângă spectacolele teatrelor din Arad, Novi Sad şi Subotica, reprezentantele euroregiunii, anul acesta vor putea fi urmărite şi producţiile celor trei teatre profesioniste timişorene, român, maghiar şi german. Alături de spectacole, TESZT îşi invită spectatorii la o serie de evenimente OFF, precum concertele. Cap de afiş la această secţiune îl reprezintă Boris Kovac şi La Campanella. În cadrul secţiunii muzicale vor mai evolua trupele Belamuhely şi Eugenia, dar şi Auăleu, Teatru de garaj şi curte, cu producţia specială Ferma Animalelor.

Biletele pentru toate evenimentele festivalului, pentru care există şi abonamente, se pot cumpăra de la casa de bilete a teatrului, dar şi de pe site-ul instituţiei, unde puteţi afla mai multe despre TESZT.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite