Tânăr arestat preventiv după ce a fost prins că vinde droguri în apropierea unui liceu din Timișoara
0Un bărbat, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri de risc. Tânărul ar fi comercializat canabis în apropierea unui liceu din Timişoara.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus, pe 27 septembrie, reținerea bărbatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în seara de 26 septembrie, în urma unui apel în sistem 112, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş - Poliţia Municipiului Timişoara - Secţia 2 Poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în flagrant delict persoana în cauză, în timp ce ar fi deţinut în autoturism, dar şi asupra sa, mai multe recipiente şi pungi conţinând aproximativ 450 de grame de canabis, precum şi un cântar de mici dimensiuni, potrivit DIICOT Timișoara.
Cercetările efectuate au relevat că bărbatul în cauză ar fi părăsit domiciliul pe fondul unor neînţelegeri familiale şi s-ar fi stabilit într-un autoturism. Tânărul a parcat mașina în proximitatea unei unităţi de învăţământ şi ar fi comercializat droguri către consumatori, inclusiv minori, mai menţionează sursa citată.
Procurorii DIICOT Timişoara au dispus reţinerea tânărului în cauză, pentru 24 de ore. Pe 30 septembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.