Societatea Timişoara cere pedepsirea preşedintelui secţiei de vot nr.61 din Paris. "Riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Timişoara a monitorizat alegerile prezidenţiale cu peste 100 observatori în ţară şi 12 în străinătate.

Biroul electoral pentru străinătate a fost sesizat de Societatea Timişoara cu privire la împiedicarea exercitării drepturilor electorale. 

Societatea Timişoara a înaintat ieri Biroului electoral nr.48 pentru străinătate o contestaţie privind situaţia reclamată de către un observator la secţia nr.61 din Paris, unde câteva sute de persoane nu au reuşit să voteze, rămânând în afara secţiei de votare la ora 21. Contestaţia a fost înregistrată abia astăzi, cu nr.1598/18.11.2014.

“În contestaţie se arată că prin refuzul soluţionării întâmpinării, preşedintele secţiei de votare a încălcat Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Totodată, se solicită sesizarea poliţiei cu privire la împiedicarea exercitării drepturilor electorale, infracţiune pedepsită de art.385 Cod penal cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Au fost depuse ca probe şi câteva liste cu semnături ale unor persoane împiedicate să voteze. În cazul în care solicitarea va fi ignorată de către biroul electoral, organizaţia neguvernamentală intenţionează să formuleze un denunţ penal”, a declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

Societatea Timişoara a participat la monitorizarea alegerilor prezidenţiale din 2 şi 16 noiembrie cu peste 100 observatori în ţară şi 12 observatori în străinătate.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite