Scrisoare din Africa pentru primarul Nicolae Robu: “Vă îndemn să fiţi un bun timişorean. Sprijiniţi cultura!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bănăţeanul Petre Gherman a ales să trăiască o vreme în Africa
Bănăţeanul Petre Gherman a ales să trăiască o vreme în Africa

Un timişorean care ocuieşte în capitala Senegaului, Dakar, a trimis o scrisoare primarului Timişoarei, după ce a aflat că acesta a retras sprijinul pentru un festival de jazz

Festivalul de Jazz de la Gărâna se află în plină desfăşurare în aceste zile. Organizatorii au digerat repede atitudinea neprietenească din partea primarului Timişoarei, Nicolae Robu, care a retras o finanţare de 100.000 de lei, votată de consilierii locali, şi îşi văd de eveniment. Unul care face cinste României şi Banatului.

Se pare însă că gestul lui Robu a lăsat urme în rândul multor timişoreni care i-au dat credit primarului liberal.

Vom reda o scrisoare primită din partea unui timişorean, care de doi ani locuieşte la Dakar, în Senegal.


Scrisoare către (foarte posibil) fostul meu primar

Stimate domnule Robu,

Jazz-ul nu este doar un curent muzical şi nici nu poate fi atribuit doar americanilor, deoarece promotorii jazz-ului erau descendenţi ai celor veniţi din Africa.

Jazz-ul face parte din cultura universală, acea cultură din care face parte şi Art Nouveau sau Mozzart. Cultura nu e doar arhitecturaă, doar design, doar culoare, formă sau spaţiu, cultura este tot ce poate fi atribuit spiritului uman creator din care se naşte frumuseţea.

A fi timişoarean înseamnă să te naşti în Timişoara? Mai exact unde? În ce cartier? În centru e bine? Dacă te naşti în Hunedoara dar ai crescut şi ţi-ai însusit un set de valori care defineşte timişoreanul adevarat, poţi fi considerat timişoarean? Ai nevoie de buletin pentru a fi timişorean?

Graniţele timişorenilor se termina la limita judeţului Timiş sau la ieşirea din municipiul Timişoara?

Vă întreb toate acestea pentru că am rămas surprins de motivaţia retragerii sprijinului Primăriei Timişoara pentru organizarea Festivalului de Jazz de la Gărâna. Este adevarat, acel festival nu se desfăşoara în Timişoara… Dar numai acesta să fie motivul? Nu poate fi doar atât. Sper că aveţi motive serioase şi bine motivate, pentru că altminteri deja aţi dezamăgit o întregă generaţie tânără iubitoare de cultură, acea generaţie căreia îi place să posteze pe Facebook îndemnuri de genul “Think outside the Box!”. Apropo. Aveţi conturi de Facebook şi Twitter. Rămâneţi conectat la internet şi realitate cât mai mult timp posibil, pentru a observa. Nu închideţi ochii atunci când veţi vedea criticile, căci ele se vor înmulţi.

Dragostea noastră pentru dumneavoastră se poate epuiza repede şi ar fi bine să aflaţi acest lucru din timp. Mai mult! Dumneavoastră sunteţi dator să ne iubiţi chiar şi atunci când suntem critici, când suntem nemultumiţi de deciziile pe care le luaţi. Vă îndemn să fiţi un bun timişorean. Sprijiniţi cultura!

Dacă ne-aţi trădat, ar fi bine să ştim încă de pe acum să nu mai speram nimic din partea dumneavoastră. Vom căuta pe altcineva care să vă înlocuiască, o persoana care să ne redea speranţa şi care să ne arate drumul cel bun al regenerării spiritului timişorean.

Încă cu multă speranţă,
Cetăţean - Petre Gherman. Dakar, Senegal


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite