POVEŞTI VÂNĂTOREŞTI Mistreţul cu colţi de argint în variantă bănăţeană: bătrânul care a luptat cu porcul sălbatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Sârbu este vânător de o viaţă, iar poveştile sale sunt demne de scenariul unui film. Bătrânul din satul timişean Săceni are 72 de ani, dar încă practică acest sport, iar întâmplările sale te ţin cu gura căscată ore întregi.

O zi întreagă nu i-ar fi suficientă lui Ioan Sârbu să povestească întâmplările prin care a trecut în cei 40 de ani de „carieră”. Confiscarea armelor sau sutele de kilometri parcurşi pe jos sunt nimic în comparaţie cu vânătorile adevărate de mistreţi. Vânătoarea este ca un drog pentru bătrânul care nu poate renunţa la acest sport, nici acum, după ce a suferit o operaţie cardiacă. „Sportul ăsta a fost benefic pentru sănătatea mea. Până la 72 de ani nu am avut probleme. Acum au început să apară unele probleme de sănătate, dar nu mă las şi merg prin pădure în rând cu tinerii”, a spus Ioan Sârbu.

Atacat de mistreţ
Bătrânul vânător nu poate uita una din zilele petrecute în pădure, când a fost la un pas de a sfârşi ca prinţul din poezia lui Ştefan Augustin Doinaş, „Mistreţul cu colţi de argint”. „Am rănit un mistreţ, am lăsat arma lângă un copac şi m-am dus la el, crezând că este mort. Când m-am apropiat, s-a ridicat şi m-a luat în spate. Nu m-a tăiat şi până la urmă am reuşit să-l ţin până a venit un coleg şi l-a lovit cu o toporişcă în cap. Nu mi-a fost totuna”, a mărturisit vânătorul.

Porc de 300 de kilograme
Bătrânul susţine că, deşi par incredibile, poveştile vânătoreşti sunt reale. „Cea mai importantă vânătoare a fost când am împuşcat un mistreţ de 300 de kilograme, în spatele hanului Ana Lugojana”, a povestit Ioan Sârbu. Acesta a mai spus că a avut şi zile ghinioniste, în care a plecat acasă cu traista goală, dar şi zile „bogate”. „Am împuşcat odată patru mistreţi într-o zi. Altă dată am trântit doi mistreţi la 200 de kilograme fiecare”, a mai spus Sârbu.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite