Povestea românilor care au cumpărat restaurantul în care abia își permiteau un hamburger când erau în liceu
0Una dintre cele mai vechi pizzerii din Complexul Studențesc din Timișoara a fost vândută de proprietarii afacerii. Cumpărători sunt doi tineri antreprenori care, atunci când erau în liceu, își permiteau rar să mănânce un hamburger întreg de la respectivul restaurant.

Benu Marinescu și Emanuel Asoltanei, doi tineri antreprenori din Timișoara, au cumpărat Napoleon, una dintre cele mai vechi pizzerii din Timișoara și unul dintre cele mai cunoscute localuri din Complexul Studențesc din Timișoara.
„În liceu veneam la Napoleon să ne luăm Hamburger Țigănesc o dată pe săptămână și abia făceam rost de bani să luăm un hamburger și să-l împărțim. 15 ani mai târziu, Dumnezeu ne-a ajutat și am achiziționat Napoleon România cu scopul de a duce povestea mai departe și să ne punem cunoștințele pentru a face ceva mai frumos”, a fost anunțul postat pe Facebook de Benu Marinescu, unul dintre cei doi asociați.
Contactat de „Adevărul”, Marinescu a explicat care era relația sa și a asociatului său cu restaurantul pe care l-au cumpărat când erau elevi.
„Eu și Manu, asociatul meu, suntem colegi din general. Inclusiv la liceu am fost colegi de bancă majoritatea timpului. Napoleon avea hamburgerul țigănesc, care era preferatul meu și al lui Manu. Când făceam rost de bani și veneam de la Lugoj la Timișoara mergeam să luăm un țigănesc. Uneori aveam bani de doi, dar de multe ori nu aveam bani și luam un singur hamburger pe care îl împărțeam”, a povestit Marinescu.
Benu Marinescu este un tânăr antreprenor care, în 2016 amenaja în garajul casei părinteşti un fast-food în care producea mâncare pe care o livra la domiciliu. La scurt timp după aceea a predat afacerea părinţilor şi a plecat în Anglia, dar după doi s-a întors în România pentru a dezvolta afacerea începută în garaj. Acum, Benfast are trei restaurante: unul în centrul Lugojului, altul în centrul Timișoarei și unul în magazinul Dedeman din Lugoj. În Lugoj, Benfast a avut concurent și un restaurant Spartan, care nu a rezistat pe piață, închizându-se după aproximativ un an de la deschiderea la care a participat și Dorian Popa.
„Pe mine asta m-a fascinat”
Căutând un spațiu pentru deschiderea unui restaurant Benfast în Complexul Studențesc din Timișoara, Benu Marinescu și Emanuel Asoltanei au aflat că proprietarii pizzeriei Napoleon, ai cărei proprietari au fost, la rândul lor, colegi de liceu, vor să vândă afacerea.
„Domnul de la Napoleon a spus că îi place foarte mult afacerea, dar nu mai poate să continue și atunci ne-am înțeles la un preț, am făcut toate demersurile și am luat afacerea cu ideea să rămânem acolo în continuare și să continuăm o poveste frumoasă începută în 1992. Partea faină e că și ei au fost tot doi colegi de liceu și împreună au deschis afacerea și au rămas împreună până acum.
Benu Marinescu a mai declarat că i-a plăcut foarte mult conceptual Napoleon, care încă pune preț pe calitatea produselor.
„O să facem un rebranding, o să facem un update la tot ce înseamnă Napoleon, dar o să vrem să păstrăm spiritul și evident preparatele consacrate. Nu vrem să umblăm la ele. Chiar dacă în momentul ăsta să faci un hamburger țigănesc așa cum trebuie costul este foarte ridicat, noi o să îl ținem și vrem să îl ținem exact cum este rețeta lui consacrată.
Ei încă fac carnea la mână, încă fac maioneza la mână, cartofii sunt de casă, tăiați la mână. Ei au ținut la chestia asta doar că nu au știut să spună la clienți: ‹noi încă facem cum se făcea în ‘90 și încă facem asta›. Pe mine asta m-a fascinat. Nu îmi venea să cred că în 2023 cineva încă mai face maioneză așa cum trebuie, cum o face mama acasă”, a mai declarat Benu Marinescu pentru „Adevărul”.