GALERIE FOTO Clanul ţigănesc Covaci şi-a pus la uscat covoarele pe gardul Parcului Rozelor, simbol al Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clanurile baştanilor care locuiesc în zona centrală a Timişoarei au luat în stăpânire până şi Parcul Rozelor, simbol al oraşului. Astăzi dimineaţă, clanul Covaci a transformat gardul parcului în uscător propriu de covoare.

Familia Covaci a spălat mai multe covoare şi pe cel mai mare dintre ele l-a pus la uscat chiar pe gardul Parcului Rozelor. „Au pus stăpânire pe parc, se adună aici toate clanurile aproape în fiecare seară şi fac gălăgie. Acum au pus covoarele pe gardul parcului, de parcă este proprietatea lor", a povestit un vecin al clanului Covaci.


image

Amenzi pentru muncitori

Poliţia Comunitară Timişoara a deplasat două echipaje de intervenţie la faţa locului. Agenţii au constatat că s-a încălcat o hotărâre de consiliu local care interzice uscarea rufelor la stradă sau pe domeniul public. „Covorul este al meu. Bunica mea le-a spus la nişte băieţi care lucrează pentru noi să îl pună la uscat pe gard", a spus Ricardo Covaci, apatrid cu domiciliul în Belgia. Agenţii Poliţie Comunitare i-au amendat pe muncitorii care au pus covorul pe gard, cu câte 500 de lei fiecare. Dacă aceştia plătesc amenda în 24 de ore au posibilitatea să achite numai 250 de lei. „Îi luăm lanţul de aur amanet ca să ne scoatem banii de amendă", a spus unul dintre muncitorii amendaţi.

Stăpânesc centrul Timişoarei

Familia lui Ricardo Covaci face parte din clanul al cărui şef este baştanul Vladimir Dulcea. Clanurile Cârpaci, Covaci şi Stancu au luat în stăpânire zona de vile din centrul Timişoarei, imobile construite în perioada interbelică de industriaşii bănăţeni ai vremii. Baştanii au intrat în proprietatea vilelor prin procese de revendicare deschise în numele unor moştenitori fictivi sau prin forţarea celor care locuiau acolo, cei mai mulţi pensionari. Într-un astfel de caz este arestat Ionelaş Cârpaci, naşul mafiei imobiliare ţigăneşti din Timişoara. 



Citeşte alte detalii despre baştani:


EXCLUSIV Reţeaua „geambaşului de terenuri" Ionelaş Cârpaci, naşul mafiei imobiliare ţigăneşti

image

" Inculpatul Sandner Ionel a fost beneficiarul a două dispoziţii de restituire a unor imobile din Timişoara, emise în fals"

Mafia imobiliară ţigănească a fost „păcălită" cu 269.000 de euro de Biserica Penticostală

Victimele terorii imobiliare ţigăneşti


Mafia ţigănească a semănat teroare imobiliară ca în Evul Mediu în capitala Banatului


Baştanii milionari care au fugit de arestare au înşelat un pensionar cu 77.000 de euro


SRI a ascultat convorbirile telefonice ale mafiei imobiliare ţigăneşti

Romii cercetaţi pentru pentru zeci de fapte penale în Germania au înmuiat inima unei judecătoare

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite