FOTO/VIDEO Alegeri parlamentare 2012. Scrutin sub zăpadă în Timiş: 200 de secţii de votare din judeţ nu au putut fi deschise la timp
0
În Banat ninge abundent de mai bine de 24 de ore, lucru care va contribui, cu siguranţă, la scăderea prezenţei la vot, care în Timiş avea oricum, la ultimele alegeri, o medie sub cea pe ţară.
Din cauza multor drumuri devenite impracticabile din cauza zăpezii viscolite, Biroul Electoral Judeţean a a raportat că aproximativ 200 de secţii de votare din judeţ nu au fost deschise la ora 7.00. Între timp, majoritatea secţiilor au fost deschise, pe măsură ce preşedinţii secţiilor de votare au reuşit să ajungă acolo.
Utilajele de desăpezire au ieşit deja pe teren, însă în condiţiile în care ninsoarea nu se opreşte, misiunea lor este foarte dificilă. Primarul Nicolae Robu a cerut public demisia directorului de la Administrarea Domeniului Public, considerând că nu şi-a făcut treaba în mod corespunzător, mai ales că nici trotuarul din faţa sediului ADP nu fusese curăţat de zăpadă.
adevarul.ro îţi prezintă duminică, 9 decembrie 2012, tot ce se întâmplă în judeţul tău: cine sunt candidaţii, ce incidente electorale sunt semnalate, dar şi care este prezenţa la vot raportată biroului electoral.Rămâi pe adevarul.ro pentru a afla toate detaliile din ziua alegerilor.








