FOTO Biserică romano-catolică transformată într-o ruină după plecarea nemţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruinele bisericii de la Ofseniţa FOTO Ş.Both
Ruinele bisericii de la Ofseniţa FOTO Ş.Both

Biserica romano-catolică din Ofseniţa – comuna Banloc (Timiş) a fost construită în anul 1878, din donaţiile baronului Karátsonyi Jenő. Astăzi au mai rămas doar zidurile din lăcaşul de cult.

Satul Ofseniţa, aflat la 50 de kilometri de Timişoara (aparţinător comunei Banloc), a fost colonizat cu şvabi în perioada 1800-1804, iniţial fiind locuit de sârbi. 

La începutul secolului al XIX-lea, în anul 1838, satul intră în posesia baronului Karátsonyi Lázár (cel care a construit şi castelul de la Banloc), care cumpără domeniul de la baronului Draskovich. De altfel, satul îşi schimbă numele în Karátsonyifalva.

Biserica romano-catolică a fost construită în 1878, în centrul localităţii, lângă mănăstirea sărbească, din donaţiile grofului Karátsonyi Jenő.

În Monografia Banatului a lui Ion Satreanu, editată la Timişoara în 1935 aflăm: “Ofseniţa - plasa Deta, 1.045 locuitori, 243 de case şi hotar de 2.915 iugăre. Germani romano-catolici şi puţini unguri şi sârbi”.

Ruinele bisericii de la Ofseniţa FOTO Ş.Both

Germanii au început să plece după al doilea război mondial, însă satul a continuat să fie majoritar german până la începutul anilor '90. A urmat ultimul mare val a emigrat imediat după 1990, când au plecat aproape toţi şvabii. 

Din cauza emigrării enoriaşilor în Germania biserica a rămas fără comunitatea care o întreţinea. În lipsa banilor, Episcopia Romano-Catolică Timişoara a abandonat biserica. Cea de la Ofseniţa a ajuns într-o stare jalnică. 

image

La începutul anulor 2000, biserica din Osfeniţa devenise loc de petreceri al tinerilor teribilişti, care au profanat şi mormintele aflate sub altarul bisericii. 

Biserica Romano-catolică a funcţionat până în data de 12 iunie 1991, când marele cutremur, cu epicentrul la Banloc, a transformat-o în ruină. Clopotele au mai fost auzite cu diferite ocazii până în anul 2007, când turnul bisericii a căzut în timpul unei furtuni puternice. 

Ruinele bisericii de la Ofseniţa FOTO Ş.Both


 

În 2008 s-a construit o nouă biserică în Ofseniţa, ortodoxă de data aceasta. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite