Dominic Fritz, acuzat de ANI de conflict de interese. Reacția edilului: „Mi-au făcut și mie un dosărel…e ca la Radio Erevan”

0
Publicat:

ANI susține că Dominic Fritz, primarul Timişoarei, se află în conflict de interese după ce a contractat un împrumut de la o persoană fizică în campania electorală pentru primul mandat, apoi a semnat un act administrativ în favoarea societăţii reprezentate de acel „privat”.

Dominic Fritz, acuzat de ANI de conflict de interese FOTO: ARHIVA
Dominic Fritz, acuzat de ANI de conflict de interese FOTO: ARHIVA

„Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”, se arată în comunicatul Agenției Naționale de Integritate (ANI). 

  Dominic Fritz: O să-mi apăr onoarea, indiferent cui i s-a pus pata pe mine!

„Mi-au făcut și mie un dosărel. Agenția Națională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze mandatul. Bineînțeles că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic. E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani - doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani”, a scris primarul Dominic Fritz, pe Facebook. 

Potrivit edilului, un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu.

„Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL. Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România)”, a explicat primarul.

Dominic Fritz a mai spus că o să atace în instanță raportul ANI și este convins că i se va face dreptate.

„O să-mi apăr onoarea și integritatea, indiferent cui i s-a pus pata pe mine”, a concluzionat primarul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite