Decernarea Premiilor Societăţii Timişoara. Secera şi Ciocanul merge la Tudorel Toader, ministrul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader FOTO gov.ro
Tudorel Toader FOTO gov.ro

Vineri, 29 martie 2019, începând cu ora 17, la Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” se vor decerna premiile Societaţii Timişoara pe anul 2018.

Societatea Timişoara premiază în fiecare an personalităţi, instituţii şi proiecte civice pentru curaj, consecvenţă şi abordarea responsabilă a unor teme majore din societatea românească, precum şi pentru promovarea valorilor europene în arhitectura instituţională a României. 

"La 29 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea Timişoara reafirmă principiile şi valorile în care a crezut şi pentru care a luptat de la început", spune Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

Premiul “Speranţa” va fi conferit lui Augustin Lazăr, procuror general al României.

Premiul “Ion Monoran” va fi înmânat filosofului Mihai Şora.

Premiul “Oscar Berger” va fi decernat jurnalistului Cristian Pantazi.

Premiul “Secera şi Ciocanul” îi va reveni domnului Tudorel Toader, ministru al justitiei. Anul trecut, acest premiu le-a revenit lideri coaliţiei de guvernamânt, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

Invitat special va fi scriitoarea Ana Blandiana. 

Trofeele care însoţesc premiile sunt opera artistului Ioan Nemţoi.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite