Cehii își vor sărbători ziua națională și în orașul de pe Bega

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plantarea de arbori va face parte din evenimentele speciale
Plantarea de arbori va face parte din evenimentele speciale

Ziua Cehă la Timișoara va fi sărbătorită cu dansuri populare specifice minorității menționate din Banat, dar și cu muzica unor ansambluri folclorice, depuneri de coroane și plantări de copaci. Ambasadorul Republicii Cehe în România, Jiří Šitler, va fi prezent la eveniment.

Cehii din Banat sărbătoresc alături de oficialități Ziua Națională a Cehiei duminică, 30 octombrie. Celebrarea are loc două zile mai târziu față de data de 28 octombrie, când republica sărbătorește de fapt nașterea statului ceh modern, petrecută în urmă cu 93 de ani.

Evenimentele dedicate acestei manifestări încep la ora 15.30, cu sădirea a 50 de copaci pe Aleea Cehă din Parcul Piaţa Crucii, în prezența ambasadorului Jiří Šitler. Programul mai cuprinde depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Piaţa Victoriei, la ora 16.30, și recepţia cu ocazia zilei de stat, la ora 17.30, la Casa Adam Muller Guttenbrunn. La acțiuni va participa și Ştefan Moţec, consulul onorific al Republicii Cehe la Timişoara.

După recepție, de la ora 18.30, va începe un program artistic, cu muzică și dansuri populare, susținut de ansamblurile folclorice din Eibenthal, Gîrnic, Sfânta-Elena şi Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite