Tiberiu Bătagă, medicul pentru care ortopedia nu mai are secrete
0
Târgu-Mureșul a fost dintotdeauna un centru medical de exceție al țării. Din băncile Universității de Medicină și Farmacie au absolvit viitori medici de prestigiu, care au vindecat mii de pacienți. Prof. dr. Tiberiu Baţagă, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, este unul dintre acești medici de excepție.
Născut în urmă cu aproape 52 de ani, mureșeanul a absolvit cursurile UMF-ului în 1986, dedicându-se apoi în totalitate ortopediei și a dezvoltării constante a acestui domeniu medical.
După ce în perioada 1998-2007 a participat la toate congresele naționale și internaționale (organizate în România) de ortopedie și chirurgie artroscopica, fiind acceptat în calitate de membru al mai multor societăți și organizații medicale, medicul mureșean a organizat la Târgu-Mureș mai multe simpozioane internaționale pe teme medicale, cum ar fi simpozionul intitulat ”Prezent și viitor în chirurcgia proteică articulară asistată de sistemul de navigație și reconstrucția ligamentară cu allografturi și materiale bioresorbabile”, primul de acest gen din țară, care s-a bucurat de participarea unor personalități de renume internațional, cum ar fi profesorul Karl Benedetto, Președintele ESSKA (Comitetul Educațional Ștințific).
În 2009, la inițiativa lui Bățagă, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş în parteneriat cu Universitatea din Oxford a lansat în premieră un curs dedicat chirurgiei spinale."Problematica chirurgiei spinale este foarte importantă astăzi, iar Târgu-Mureşul este cel mai important centru de chirurgie spinală dacă luăm în considerare axa Budapesta-Bucureşti. La nivelul la care se face chirurgie spinală în Târgu-Mureş se face în puţine centre universitare din ţară cu excepţia Bucureştiului, de accea e o mare onoare că profesorul James Wilson MacDonald de la Universitatea din Oxford a acceptat invitaţia noastră de a deschide primul curs de chirurgie spinală "Concepte curente în chirurgia spinală", curs ce va deveni o tradiţie în centrul nostru universitar", ne-a declarat prof. dr. Tiberiu Băţagă.
Operații în sistem 3D
În urmă cu cinci ani, primul ministru de atunci, Călin Popescu Tăriceanu s-a operat în Franța în urma unui accident de motocicletă. Medicii francezi au utilizat o tehnologie ultramodernă, fiind asistați de un calculator care le oferea chirurgilor informații în timp real despre statusul operației. Același tip de operație putea fi realizat fără probleme la Târgu-Mureș, de Tiberiu Bățagă. "Nu este de condamnat alegerea lui Tăriceanu, pentru că fiecare are dreptul să își aleagă medicul. Fiecare face ce vrea cu banii lui. Renumele centrului universitar este dat de numărul mare de pacienţi. La Clinica de Ortopedie I şi II avem programări în avans pe 6-8 luni pentru astfel de intervenţii chirurgicale. În Comunitatea Europeană, un pacient aşteaptă între un an şi jumătate – doi ani", a accentuat dr. Băţagă. Operațiile 3D au un procentaj de reușită excelent datorită sistemului de navigaţie ICCA - Intervenţii Chirurgicale Computer Asistat - care permite ca pe baza datelor introduse într-un display al calculatorului, să se fixeze elementele protezei.
"Avantajul este că acurateţea tehnicii şi respectarea reperelor anatomice este în proporţie de aproape sută la sută, pe când utilizând metoda clasică, fără sistem de orientare computerizată, acurateţea este numai de 70%", afirmă Băţagă, un medic deloc conservator, care a învățat că pentru a avea rezultate medicale de excepție trebuie să fie deschis către tot ce înseamnă nou.