Seminar dubios despre cancer şi medicină tradiţională chinezească: au fost prezentate măşti cu colagen, chiloţi şi şosete
0
Ceea ce ar fi trebuit să fie un seminar serios despre cancer şi medicină tradiţională chineză s-a dovedit a fi o promovare de produse bizare care promit că te scapă de problemele de sănătate. Chiloţi, şosete, centuri, duş, pandative, toate cu turmalină, la care se adaugă măşti cu colagen, au fost lăudate de doi specialişti chinezi, din dorinţa de a ajuta „poporul român prieten”. Totul a avut loc în Târgu Mureş.
Promisiunea unui seminar interesant
Dacă ar fi să ne luăm după afişul evenimentului, mureşenii au fost aşteptaţi la un seminar de medicină tradiţională chineză. Unul dintre invitaţi se recomandă „absolvent al Universităţii de la Beijing, doctor în ştiinţe medicale”, specialist la Centrul Davis de cercetare a cancerului (SUA) iar celălalt „expert în marketing şi produse tradiţionale chinezeşti, medicină energetică”.
Marţi seară cei doi chinezi erau aşteptaţi să vorbească modalităţile de prevenire a cancerului, prevenirea şi eliminarea radiaţiilor provenite de la aparatura electrocasnică, şi mai poi să ofere sugestii privind utilizarea unor produse în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate.
În parte lucrurile astea s-au întâmplat. Doar în mică parte. Pentru că primul specialist chinez a vorbit despre cum ne omoară cu zile telefonul mobil, calculatorul, televizorul, prin câmpurile magnetice emise. Bineînţeles că avea soluţia salvatoare: turmalina, o piatră semipreţioasă care, desigur, este de diferite calităţi, dar cea pe care o promovează şi o vinde e cea mai cea. Aşa că au fost prezentaţi: chiloţi cu turmalină, căni cu turmalină, saltele, perne, şosete, centurile pentru spate, gât, genunchi, gleznă, pandativul care îţi dă putere şi...duşul cu turmalină! Acesta din urmă îţi face un păr de Cosânzeană şi o piele ca fildeşul! Şi îţi dă tinereţe veşnică, spunea chinezul specialist în energii.


Colagen pentru toţi românii de la specialistul în cancer
Specialistul chinez în cancer i-a dat gata pe mureşeni! Le-a vorbit despre tradiţionala prietenie dintre poporul român şi cel chinez, le-a spus cum şi-a petrecut copilăria călătorind cu un ARO românesc şi le-a amintit prietenilor săi de aici că acum a venit să îi salveze, că vrea să îi vadă tineri, frumoşi şi sănătoşi. Cum? Beţi colagen, aplicaţi măşti cu colagen, astea din care vă dau eu, chiar aici, acum, să vadă toată lumea! Zis şi făcut! Două doamne îşi pun mască, dar nu acasă sau în cabinetul de cosmetică, ci aşa în văzul lumii. Despre cancer? Nici o vorbă!
Şi uitaţi aşa am ratat o altă şansă de a mă transforma peste noapte în Divă, deşi aş fi putut da minimum 200 de lei pe un mic produs Made in China, promovat prin strategie Made in USA, care să mă facă şi frumoasă, şi tânără, şi sănătoasă!
Citiţi şi