Institutului Inimii din Târgu-Mureş şi-a reluat activitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raed Arafat a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Târgu-Mureş, că începând cu această lună, copiii cu malformaţii cardiace vor putea fi operaţi din nou la Târgu-Mureş.

În condiţiile în care aparţine în continuare de Spitalul de Urgenţă, Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant funcţionează prin clinica de chirurgie pediatrică. Activitatea acesteia fusese oprită anul trecut, atunci când doi medici din cadrul clinicii pediatrice au acceptat posturi la spitale private.

"Ştiu foarte bine situaţia. Am promis şi asta voi face, am discutat cu ministrul sănătăţii. Acolo s-a luat o decizie politică extrem de dăunătoare: Institutul a fost încorporat, cu forţa, în Spitalul Judeţean, pentru nişte considerente care ţineau de modul în care se cheltuie banii. Acolo este un tip de alianţă mai puţin politică, mai mult financiară, între primarul PDL, domnul Florea, şi nişte lideri ai UDMR - se înţeleg foarte bine, se mai ceartă pe la televizor, dar, când e vorba de banii publici, se înţeleg foarte bine", a afirmat premierul Victor Ponta în urmă cu câteva luni, aflat într-o vizită de lucru la Târgu-Mureş.

Domnul prim-ministru a semnat, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, două ordine. Unul pentru Institutul de boli cardiovasculare din Târgu Mureş, care reorganizează actualul centru în institut din nou, dându-i autonomie financiară şi control asupra modului în care este finanţat şi în care gestionate fondurile institutului. Acelaşi lucru este emis, într-un alt ordin semnat de domnul prim-ministru, pentru Institutul de gastroenterologie de la Iaşi. Astfel, fiecare dintre cele două institute va avea un şef care coordonează secţiile lor şi care va participa la toate aspectele de negociere, de stabilire a bugetului, la fundamentarea lui", a spus dr. Raed Arafat.

Decizia de închidere a IBCvT, luată în urmă cu doi ani, nu a fost pe placul populaţiei. Aproape 70.000 de persoane au semnat pe Facebook petiţia împotriva desfiinţării Institutului.

 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite