Incendiu la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian”. Sălile de clasă nu au fost afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a distrus cabinetul medical al colegiului târgumureşean
Incendiul a distrus cabinetul medical al colegiului târgumureşean

În urmă cu două ore, un incendiu a avut loc la Colegiul Naţional „Al.Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş. Incendiul s-a produs din cauza unui scurtcurcuit la frigiderul unde sunt depozitate medicamentele din cabinetul medical al colegiului.

După ora 15.30, când aproape toţi elevii terminaseră programul de şcoală, profesorii au observat fumul care ieşea din cabinetul medical.
Directorul Colegiului, Cristina Someşan, spune că focul a fost stins în scurt timp de pompieri: „ Nu mai erau copii în şcoală la momentul respectiv (momentul izbucnirii incendiului-n.r.), nu mai erau cursuri. Doar trei copii mai erau în şcoală şi un profesor, erau  la pregătire, dar nu  în zona respectivă. Pompierii au fost foarte prompţi, s-a stins incendiul, este  în regulă acum şi urmează să se facă cercetări. Astăzi chiar s-a lucrat în cabinet a fost o campanie de vaccinare a copiilor, se pare că a fost un scurtcircuit la acel frigider. La 15.30 nu era nimic, după ora 16.00 deja focul a fost stins”, a spus aceasta.


Conform datelor furnizate de ISU „Horea” al judeţului Mureş alarma s-a dat la ora 15.38. „Detaşamentul Mureş a fost solicitat să intervină la un incendiu produs la Colegiul Naţional „AL.Papiu Ilarian”. La faţa locului s-au deplasat colegii mei, cu 4 autospeciale  de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD”, a declarat Andrei Claudiu, purtător de cuvânt ISU Mureş.

Mures


A fost nevoie însă doar de intervenţia unei maşini. „Acolo am constatat că incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric la o priză. Din fericire nu au fost victime. Intervenţia a fost reuşită, nu am întâmpinat niciun fel de problemă”, a mai spus reprezentantul ISU.

Nicio sală de clasă nu a fost afectată de incendiu aşă că mâine elevii vor merge la şcoală.

Citiţi şi

Incendiu la un tramvai al liniei 5, aflat în staţie în zona Băneasa din Capitală



.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite