Florea vrea să fie primar peste şase judeţe

0
0
Dorin Florea are un salariu de 7.472 de lei pe lună
Dorin Florea are un salariu de 7.472 de lei pe lună

Reorganizare Primarul Dorin Florea consideră că Târgu-Mureşul are toate atuurile pentru a deveni capitala Regiunii Centru. Toţi primarii din judeţ urmează să se întâlnească pentru a stabili strategia cea mai bună de organizare administrativă a noii regiuni.

Primarul Dorin Florea nu renunţă la ideea de a fi primar în capitala regiunii centrale a ţării. Aceasta ar urma să fie stabilită oficial după reorganizarea administrativ-teritorială a României. În acest sens, Florea solicită primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţ să-l sprijine în demersurile sale de a susţine ideea creării unei regiuni formate din şase judeţe, respectiv Braşov, Covasna, Mureş, Harghita, Alba şi Sibiu, care ar urma să aibă capitala la Târgu-Mureş. „Din punct de vedere istoric, economic, social, precum şi al reprezentativităţii etnice, avem toate condiţiile să susţinem Târgu-Mureşul în competiţie cu Braşovul: mediul economic, cel universitar, resursele umane, infrastructura, transportul, existenţa unor instituţii cu acoperire teritorială, existenţa unui aeroport internaţional pledează în favoarea acestei opţiuni", susţine primarul în mesajul transmis tuturor administraţiilor locale din judeţ.

Cu alte cuvinte, Florea propune organizarea, până pe data de 20 august, a unei întâlniri cu primarii din judeţ, în cadrul căreia să fie dezbătute, în spiritul interesului regional comun, toate aspectele legate de implicaţiile şi consecinţele noii împărţiri administrativ - teritoriale. „Din punctul meu de vedere, e binevenită această idee. O asemenea organizare ar fi în beneficiul nostru şi cu siguranţă vom participa la întâlnire",a  spus primarul Sighişoarei, Ioan Dorin Dăneşan.

UDM nu vrea reorganizare

Demersul lui Florea se poate lovi de opoziţia etnicilor maghiari, care de curând au amânat reorganizarea administrativ teritorială, în condiţiile în care niciuna dintre variantele propuse de aceştia nu a fost susţinută de Parlament. „Noi propunem să amânăm discuţiile şi decizia cu privire la reforma administrativă şi să ne concentrăm asupra descentralizării, asupra reformei administraţiei centrale şi locale păstrând cele 41 de judeţe actuale", declara Kelemen Hunor, liderul UDMR, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali, din 25 iunie.

În plus, la începutul lunii iulie, consilierii judeţeni au respins cu 18 voturi împotrivă proiectul de iniţiere a unui referendum la nivel de judeţ privind reorganizarea teritorială a ţării. Totuşi, nu e exclus ca în viitorul apropiat să fie reluate discuţiile privind organizarea referendumului cu pricina.

Târgu-Mureş


Ultimele știri
Cele mai citite