City’us termină sezonul regulat de futsal cu maxim de puncte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
City us este cea mai bună echipă de futsal din românia
City us este cea mai bună echipă de futsal din românia

Campioana României la futsal, City’us Târgu-Mureş, a încheiat sezonul regulat cu 20 de victorii din tot atâtea partide disputate. În ultima etapă, târgumureşenii au învins cu scorul de 9 la 5 pe ACS Odorheiu Secuiesc.

Golurile celor de la City’us au fost înscrise de: Mimi Stoica (1, 26), Cristi Matei (2), Gherman (3, 5, 23), Oltean (9, 34) şi Lupu (25). Începutul jocului a consemnat cinci goluri în nouă minute, toate în poarta celor de la Odorhei. Echipa mureşeană a redus presiunea şi a permis oaspeţilor să se apropie pe tabelă. La pauză, diferenţa dintre cele două echipe era de două lungimi, 5-3. Harghitenii se apropie la un singur gol, în minutul 22, dar urmează o nouă perioadă de dominare a campionilor, concretizată prin marcarea a trei goluri, scorul devenind 8-4. Finalul jocului a mai adus 2 goluri, câte unul de fiecare parte, rezultatul final fiind de 9-5.

City’us a început jocul cu: Moldovan – Cristi Matei, Lupu, Gherman, Mimi Stoica. Au mai jucat Iancu, Covaci, Oltean, Daniel, Mircea, Togan, Kusmodi. Antrenorul Kacso Endre nu a putut conta pe Klein, Ignat, Csoma Alpar şi Muntean, toţi fiind accidentaţi.

Cu această victorie, City’us termină prima parte a competiţiei cu 60 de puncte, având un golaveraj de 174 de goluri marcate şi doar 64 încasate.


În primul tur al play-off-ului, campionii vor întâlni ocupanta locului opt al clasamentului sezonului regulat. Înaintea disputării ultimelor jocuri ale etapei, acest loc este ocupat de Clujana Cluj-Napoca, la egalitate cu CSMS Iaşi. Indiferent de numele adversarului, prima partidă se va disputa vineri, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. Echipa care va câştiga două jocuri din cele trei programate se va califica în turul următor.
 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite