Alegeri parlamentare 2012. Vot oprit la secţia de votare din Beica de Jos
0
La puţin timp după începerea procesului de votare, la Mureş a fost înregistrat şi primul incident. Mai precis, în localitatea Beica de Jos au fost distribuite buletine de vot greşite.
Conform purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Mureş, ”la secţia de votare numărul 276, din localitatea Beica de Jos, localitate care aparţine de colegiul numărul 8 pentru Camera Deputaţilor, au fost distribuite buletinele de vot din colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor, procesul de votare fiind oprit”. Hegy Pirosca a mai declarat că votul se va relua când vor sosi buletinele de vot pentru colegiul potrivit circumscripţiei. În momentul de faţă nu se cunosc cauzele producerii unei asemenea gafe.
Colegiul cuprinde municipiul Reghin şi comunele Beica de Jos, Breaza, Chiheru de Jos, Gurghiu, Hodac, Ibăneşti, Ideciu de Jos, Petelea şi Solovăstru, fiind de o importanţă majoră pentru judeţul nostru. În Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor se întrec Vasile Ghiorghe Gliga (USL), Liviu Emil Todoran (ARD), Eros Csaba (UDMR), Barabas Tibor (PPMT), Ioan Feier (PP-DD) şi Ioan Jîrcan (PRM).