A sunat clopoţelul! Peste 94.000 de elevi mureşeni au început şcoala

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 6.300 de copii au trecut astăzi în clasa I
Peste 6.300 de copii au trecut astăzi în clasa I

Peste 94.000 de copii şi elevi mureşeni au început astăzi noul an şcolar. Chiar dacă festivităţile s-au desfăşurat fără incidente, circa 8.000 de elevi au intrat astăzi tot în şcoli neavizate sanitar.

Primul clopoţel a sunat astăzi în 880 de şcoli mureşene, iar peste 94.000 de elevi au intrat din nou la cursuri. Dintre aceştia 6.380 de elevi au păşit pentru prima oară pragul clasei I.

Chiar dacă festivităţile au fost pline de emoţie, iar elevii s-au bucurat de revederea dascălilor şi a colegilor, circa 8.000 de elevi mureşeni s-au întors la cursuri tot în şcoli neautorizate sanitar. Potrivit ISJ în prezent 18 şcoli şi grădiniţe mureşene nu au acest aviz.

În ceea ce priveşte structura noului an şcolar, aceasta aduce o serie de modificări. Semestrul I începe luni, 12 septembrie 2011, şi durează pînă pe 23 decembrie 2011. După două săptămâni elevii vor susţine mai multe testări.

Vacanţa de Crăciun începe din 24 decembrie şi durează pînă pe 13 ianuarie 2012. Semestrul al II-lea începe din data de 16 ianuarie 2012 şi va continua până în 6 aprilie. Din 7 aprilie şi până în 22 aprilie elevii vor avea vacanţă de Paşti, iar apoi şcoala va continua până în 22 iunie, când se ve încheia anul şcolar.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite