Unde s-a aflat Templul lui Solomon, celebrul edificiu menţionat în Biblie. Teorii care riscă să provoace războaie
0Există o seamă de teorii şi dispute cu privire la amplasarea Templului lui Solomon, despre care se vorbeşte în relatările din Biblie. Ar fi existat, de fapt, două temple care au fost distruse în urma conflictelor armate.
Templul lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim, care apare în scrierile biblice, considerat lăcaşul sfânt al vechilor evrei, ar fi fost construit de Solomon pe Muntele Moria sau Muntele Templului, cum este cunoscut în prezent. Potrivit relatărilor biblice, a fost distrus în timpul cuceririi regatului Iudeei de către babilonieni, între anii 587-586 î.e.n. Acesta a fost reclădit în perioada dominaţiei persane.
Împăratul Cirus cel Mare a permis evreilor reclădirea lui, iar noua construcţie este cunoscută sub denumirea „Cel de-al Doilea Templu", care a fost distrus de romani în timpul represiunii revoltei evreilor din anii 66-73 e.n. contra stăpânirii romane.
Templul lui Solomon s-ar afla pe Domul Stâncii
Templul lui Solomon s-ar fi aflat în Al-Haram al-Sharif (Nobilul Sanctuar), al treilea loc sfânt al islamului. Aici romanii ar fi construit, după ce au demolat cel de al doilea templu un altul închinat lui Jupiter. Când musulmanii au cucerit Ierusalimul nu au mai găsit pe munte nici o construcţie. Aici era doar un loc de depozitare al gunoaielor, un afront adus intenţionat evreilor.
Musulmanii au construit pe urmă în acest loc mai multe moschei şi altare, Muntele Templului fiind dominat de faimosul Dom al Stâncii şi de moscheea. Al-Aqsa. Domul Stâncii se află în centrul platoului. Este denumit în acest fel datorită formei rochie pe care a fost construit. Specialiştii consideră că se află aproape sau exact pe locul unde au existat primul şi al doilea Templu. Există mai multe versiuni cu privire la forma rocii. Astfel se consideră că este piatra de temelie în jurul căreia să aibă ficat Sfânta Sfintelor, Sakura, fiind privită centrul lumii, prima piaţă cu care a început construirea pământului. O altă versiune arată că ar fi chiar Piatra pe care Abraham a vrut să-l sacrifice pe Isaac.
Există un număr important de adepţi evrei şi creştini care cer reconstruirea Templului, dar asta înseamnă să demoleze o parte din Domul Stâncii, ceea ce ar duce la izbucnirea unui conflict chiar la nivel mondial, consideră istoricul Joel Levy.
Izvorul Gihon sau fântâna El Kas, alte locuri pe care ar fi existat Primul Templu
Dr Ernest Martin a indicat dreptul locaţie a timpului a templului partea sudică unde se află Colina Ophel, deasupra Izvorului Gihon care reprezenta, în antichitate, principala sursă de apă pentru Ierusalim. Acesta motivează că templul nu putea fi pe munte deoarece avea nevoie să fie alimentat de apă pentru diferite ritualuri purificatoare. Martin vine în sprijinul ideii sale cu diferite citate din Biblie, precum şi din alte surse antice. Această teorie este combătută de o seamă de specialişti.
Una dintre versiunile legate de amplasare a Templului în favoarea căreia s-au adus mai multe argumente face trimitere la fântâna El Kas, care era folosită în ritualul spălării corpului. Fântâna se află la jumătatea distanţei dintre Dom şi moscheea Al-Alksa. Cel care a lansat această teorie a fost părintele Bellarmino Bagatti, la sfârşitul anilor 70.
Curentul care neagă existenţa Primului Templu
Există şi un anumit curent format din scriitori, clerici, politicieni şi arheologi, care susţin că primul şi al doilea Templu nu a existat niciodată şi că moscheea Al-Aksa a existat pe amplasamentul ei dintotdeauna.
Muntele templului continuă să fie una dintre cele mai disputate părţi geografice ale planetei şi cu toate că în mare parte a lupta legată de locaţia exactă este coordonată de extremişti sau de evanghelici dintre o parte şi din alte Ia nu trebuie expediată şi tratată ca hărţuială grosolană de proporţii minore” ,
arată Joel Levy în lucrarea “Istorii pierdute”.