Tragediile din viaţa liderului de sindicat Ion Pisc Scrădeanu, care şi-a pus capăt zilelor. Înmormântarea va avea loc mâine
0
Ion Pisc Scrădeanu, preşedintele Federaţiei Energetica şi secretar confederal al Blocului Naţional Sindical (BNS), care s-a sinucis miercuri în locuinţa de serviciu din Bucureşti, va fi înmormântat sâmbătă, 1 aprilie, în Cimitirul Municipal din Târgu-Jiu.
Medicii au ajuns la concluzia că Ion Pisc Scrădeanu s-a spânzurat.
Vestea a fost una şocantă pentru cei din conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO).
„Este ceva şocant. Am vorbit cu el luni şi totul părea în ordine. Nu îmi explic ce s-a întâmplat. Nu mi-a spus că ar avea vreo problemă de sănătate sau un alt necaz”,
a spus Sorin Boza, managerul CEO.
Dramele din viaţa liderului de sindicat
În urmă cu aproximativ o lună, Ion Pisc Scrădeanu a trecut printr-o grea încercare. Mama acestuia s-a stins din viaţă, iar liderul de sindicat s-a ocupat de tot ceea ce este necesar pentru înmormântare. De asemenea, în urmă cu mai mulţi ani, soţia acestuia s-a stins din viaţă, Ion Pisc Scrădeanu trecând prin momente deosebit de grele. Însă, ceea ce pare că l-ar fi răvăşit pe liderul de sindicat a fost perioada petrecută în Spitalul Pantelimon din Capitală. A stat internat aici mai multe zile, externându-se vineri, 24 martie, iar după numai câteva zile a decis să-şi pună capăt vieţii.