Târgu-Jiu: De la handbalul de performanţă la conducerea Liceului Teologic
0După mai bine de un deceniu în care a înregistrat rezultate excepţionale la handbal, Gheorghe Benegui s-a îndreptat către meseria de profesor de educaţie fizică şi sport.
Pasiunea pentru sport a descoperit-o în clasa a V-a, pe vremea când era elev al Şcolii Generale Pompiliu Marcea, din Târgu-Jiu. La scurt timp, profesorul său de sport a observat că are toate calităţile necesare unui sportiv şi l-a selecţionat la echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar Târgu-Jiu. „Domnul profesor Constantin Niculescu a fost cel care m-a susţinut de la început. În cadrul şcolii am obţinut multe trofee la olimpiadele naţionale“, îşi aminteşte profesorul de sport. În tot acest timp, Gheorghe Benegui a jucat şi fotbal, şi baschet, iar rezultatele nu au întârziat să apară. „În şcoala generală ne-am clasat, la fotbal, la Râmnicu-Vâlcea, pe locul II. Asta se întâmpla în 1988, iar la handbal, cu un an de zile înainte, în clasa a VII-a, obţinusem locul IV pe ţară, la Sfântu Gheorghe. Îmi plăcea mai mult fotbalul, dar fratele meu mai mare cu un an făcea handbal şi datorită impunerii sale am iubit mai mult acest sport“, spune dascălul de la Liceul Teologic.
A urmat facultatea în Capitală
Imediat după liceu, handbalistul s-a îndreptat către o facultate de profil, însă departe de casă. „Am intrat la facultatea de Educaţie Fizică din Bucureşti, la specializarea handbal. Am terminat facultatea în 1997. În primii ani am făcut parte din echipa Energia Pandurii şi eram tot timpul pe drumuri, de la Bucureşti la Târgu-Jiu. Nu mai puteam face faţă şi am încheiat orice legătură cu handbalul în 1995, înainte de promovarea echipei, când treceam în anul trei de facultate“, mărturiseşte Gheorghe Benegui. Acesta a renunţat la cariera de handbalist, dar niciodată nu a stat departe de acest sport, optând pentru profesorat. A debutat ca dascăl la Rovinari, însă după numai un an s-a îndreptat către o altă şcoală. Acesta a optat pentru catedra de handbal a Liceului Sportiv şi timp de alţi trei ani de zile a antrenat copiii înscrişi la Clubul Sportiv Bumbeşti-Jiu. „Am venit prin transfer de la Bumbesti-Jiu la Liceul Teologic, la doi-trei ani de când se înfiinţase. Eram singurul profesor titular în cadrul Liceului Teologic Bârseşti. În 2003, ne-au comasat cu Şcoala Generală 13 şi am fost cu 250 de elevi la tot felul de competiţii“, precizează profesorul de sport.
Are planuri mari pentru Liceul Teologic
Director al Liceului Teologic este de aproape cinci luni şi, deşi credea că e simplu să fii la conducere, şi-a dat seama că nu este deloc aşa, fiind nevoit să-şi petreacă uneori chiar şi 13 ore la şcoală. „Vreau să transform liceul în Colegiul Naţional Teologic în cel mult un an. Dublarea numărului de clase şi o bază materială cât mai performantă sunt două dintre planurile de viitor. Îi lipseşte o sală de sport şi o cantină pentru elevii de la cămin“, încheie Gheorghe Benegui.
PROFIL
Născut.24 aprilie 1974, Târgu-Cărbuneşti.
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Masterul „Management, Educaţie Fizică şi Sport“ la Universitatea din Craiova.
Familie. Căsătorit. Are o fată
Ce-i place:
„Sunt pasionat de sport, în primul rând. Îmi place să mă implic în proiecte şi să vizitez cât mai multe monumente istorice. Pot să spun că sunt mândru cu rezultatele elevilor mei şi că am înregistrat cele mai mari rezultate de la înfiinţarea liceului: participarea la Faza Naţională de Educaţie Tehnologică, cea care s-a ţinut la Satu Mare, unde eleva Bianca Albăstroiu a obţinut locul I, precum şi două menţiuni la Faza Naţională de Arte Vizuale de la Bistriţa-Năsăud”.
Ce nu-i place:
„Nu suport minciuna şi încerc întotdeauna să aplanez situaţiile conflictuale. Nu-mi plac persoanele care ascund realitatea din dorinţa de a aplana anumite conflicte, întrucât adevărul va ieşi întotdeauna la iveală. Nu-mi place să fiu nepăsător atunci când elevii mei au probleme în familie sau la şcoală şi am încercat să-i sprijin şi să-i înţeleg, pentru ca împreună să găsim o soluţie. ”.
Întrebări şi răspunsuri:
De ce aţi ales meseria de profesor ?
Dascăl am ajuns datorită sportului. După 13 ani de handbal, din care cinci au fost de performanţă, m-am hotărât să mă îndrept către această profesie şi îmi place foarte mult ceea ce fac. Sunt apropiat de elevi şi cele mai mari satisfacţii mi le aduc ei, prin rezultatele deosebite pe care le obţin.
Aţi fost diriginte. Care a fost cea mai mare satisfacţie?
La două clase am fost diriginte, în 2005 şi 2009. Elevii mei au participat la foarte multe competiţii şi pot să spun că au fost singurele clase din istoria liceului, care au luat bacalaureatul în proporţie de sută la sută. În 2009 am fost dirigintele unui elev care a terminat cu media 10, lucru care s-a întâmplat pentru prima dată de la înfiinţarea liceului. Secretul este să ne respectăm reciproc şi am discutat cu ei atât despre problemele familiale, cât şi despre problemele şcolare, iar acest lucru a contat foarte mult.























































