Primarul Sorin Bucurescu la Parchetul Local: „Sigur, urmează să fiu reţinut pentru 24 de ore"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Bucurescu este sigur că va fi reţinut
Sorin Bucurescu este sigur că va fi reţinut

Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, împreună cu un referent din cadrul Primăriei, au fost aduşi cu mandat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru a fi audiaţi.

Dosarul penal în care procurorii fac audieri vizează o tranzacţie imobiliară între soţia omului de afaceri din municipiul Motru, Mihai Râmescu, şi fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Socrii afaceristului au donat în anul 2006, un teren şi o locuinţă, pentru care nu exista autorizaţie de construcţie, fiicei Maria Râmescu. Patru ani mai târziu, aceasta a cedat bunurile primite la SNLO, în schimbul a şase miliarde de lei vechi şi a unui teren în Motru.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în anul 2006, atunci când s-a întocmit actul de donaţie, construcţia nici măcar nu exista, iar lucrările ar fi început ulterior. Procurorii se bazează pe o serie de fotografii realizate atunci de Oficiul de Cadastru.

Primarul Sorin Bucuru, care este audiat în prezent, era sigur că va fi reţinut pentru 24 de ore: „Am venit cu mandat de aducere, ceea ce nu era cazul pentru că eu am venit de fiecare dată. Am anumite semnale că urmează să fiu reţinut pentru 24 de ore, dar nu am nicio implicare. Problema e a celor care au dat terenul si construţia şi comisia de negociere de la SNLO , care a aprobat plăţile. Din câte am înţeles, acuzaţiile constau în neglijenţă în serviciu şi în abuz în serviciu. Eu nu am ştiut că s-a comstruit ceva acolo, mai ales că din acte reiese faptul că s-a ridicat în anul 1997, înainte ca eu să ajung primar".

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite