Povestea Ecaterinei Teodoriu, prezentată într-o revistă de benzi desenate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea Eroinei de la Jiu a fost prezentată într-o revistă de benzi desenate. Benzile sunt desenate de elevii Liceul de Arte din Târgu Jiu, sub coordonarea profesorului Cătălin Negrea.

Revista urmează să ajungă în şcoli, unde va fi distribuită gratuit. 

„În cadrul Programului Centenar, aprobat de către Consiliul Local Târgu Jiu, există o activitate de editare a unei reviste de benzi desenate pentru copii, cu poveşti ale eroilor din Târgu Jiu. Primele pagini au ieşit deja din mâinile unei echipe de elevi coordonaţi de profesorul Cătălin Negrea, de la Liceul de Arte. Va conţine cel puţin trei poveşti ale eroilor din Târgu Jiu. Este vorba de povestea Ecaterinei Teodoroiu, povestea luptelor de la Podul Jiului, cu o relatare despre comisarul Popilian şi, bineînţeles, aviatorul Vasile Craiu. Numai aşa putem începe cu generaţia foarte mică, să îi apropiem de valorile noastre, de eroii noştri, să înveţe despre minunatele întâmplări care au avut loc în Primul Război Mondial. Spunem cu tărie că Târgu Jiul este oraşul eroilor când vorbim de Centenar. Revistele vor fi distribuite gratuit în şcoli. Acest proiect a primit finanţare şi din partea Ministerului Culturii”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite