Poliţist, cercetat pentru braconaj. În portbagajul maşinii sale au fost găsiţi doi căpriori împuşcaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căpriori au fost împuşcaţi în urma unei partide ilegale de vânătoare
Căpriori au fost împuşcaţi în urma unei partide ilegale de vânătoare

Un poliţist din Târgu-Jiu este cercetat penal pentru braconaj. Omul legii este acuzat că a participat la o vânătoare ilegală, iar în autoturismul său au fost găsiţi doi căpriori împuşcaţi.

Evenimentul a avut loc la începutul acestei luni. Omul legii cercetat penal îşi desfăşoară activitatea în cadrul Poliţiei Municipale Târgu Jiu. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj au confirmat informaţia şi au spus că poliţistul care are gradul de agent este cercetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. 

Doi căpriori împuşcaţi, găsiţi în portbagajul maşinii poliţistului

Polişistul Silviu Mărăşescu ar fi fost oprit în trafic, iar în autoturismul său ar fi fost găsiţi doi căpriori în greutate de aproximativ 150 de kilograme. Animalele ucise au fost confiscate şi predate la Direcţia Sanitar Veterinară Gorj, pentru efectuarea de analize. La partida de vânătoare ar mai fi participat încă un poliţist, dar şi un de afaceri din Motru. 

Acesta a fost  poliţist la Stoina, după care s-a mutat la Mehedinţi. A revenit, apoi, în Gorj, ca şef al Secţiei de Poliţie Rurală Motru, iar, ulterior, a ajuns la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite