Manţog a dat în judecată statul român la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Manţog îşi caută dreptatea la CEDO
Ionel Manţog îşi caută dreptatea la CEDO

Ionel Manţog, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, condamnat definitiv şi irevocabil la cinci ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru abuz în serviciu, a contestat hotărârea la CEDO.

Fostul lider al PDL Gorj a acordat un interviu, din penitenciar, postului local de televizune TV Sud. Ionel Manţog a spus că a înaintat contestaţia la CEDO: „Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest dosar a fost pronunţată după aproape două luni de amânare. Contestaţia la CEDO se poate face în cel mult şase luni de la pronunţare, deci expira la data de 9 ianuarioe 2013. Am formulat şi am trimis contestaţia la CEDO“.

Motivarea sentinţei nu a fost formulată nici până acum

Ionel Manţog susţine că nici până acum nu a motivată sentinţa prin care a fost condamnat, astfel că a fost în imposibilitatea să-şi argumenteze cererea: „Până la termenul de 9 ianuarie, motivarea pe care Înalta Curte trebuia s-o facă Înalta Curte de în 20 de zile nu a reuşit s-o facă nici în şase luni, aşa că am fost nevoit să fac motivarea la CEDO fără să ştiu motivele pentru care am fost condamnat. Şansele ar trebuie să fie certe, iar aşteptările nu sunt aşa de certe, pentru că dacă ar fi să judec justiţia de la Bruxelles prin justiţia din România ar însemna să nu am nicio şansă. Singura speranţă este că acolo se va analiza altfel situaţia“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite