Istoria Imnurilor Naţionale ale României. Cum a fost selectată prima partitură considerată relevantă pentru spiritul naţional

Muzica militară de fanfară îşi are începuturile în primele decenii ale secolului al XIX-lea. „În numele Guvernului” este considerată cea mai veche partitură originală românească.

„Pascu Purcărea, într–o atmosferă de elan patriotic, pe atunci „unteroffizier” în formaţia muzicii militare „Muzica ştabului”, a compus marşul „În numele Guvernului”, fiind cea mai veche partitură originală românească. Până atunci, muzica militară era interpretată de prăfuita talbuhanauă, muzica ienicerilor, cea care venea întotdeauna după purtătorii de steaguri“, arată istoricul Eugen Şendrea în lucrarea „Istoria pe placul tuturor“.

Alegerea primului Imn Naţional

În anul 1883, din ordinul lui A. I. Cuza, ministrul de război, I. Florescu, organizează un concurs pentru alegerea imnului naţional: „Având în vedere că imnurile ce se cântă la primirea şefilor sunt streine şi diferează de la corpuri la corpuri, având la  vedere, necesitatea ce este de a avea în asemenea ocazii un Imn Naţional...”, se arată în „Ordinul de zi pe pentru toată Oştirea”.  După doi ani, la 22 ianuarie 1862, Comisia de examinare recomandă Ministerului de Război următoarelor compoziţii: „Marşul triumfal spre primirea steagului Măriei Sale Principele Domnitor”, compus de E. Hübsch, „Zorile cu rugăciunea”, a lui Iosif Ivanovici şi „Marşul destinat la primirea oricărui şef în drept” de Pascu Pundrea. „Câştig de cauză a avut „Marşul triumfal”, care după 1881 când România a devenit Regat, cu versurile lui Vasile Alecsandri, va fi „Imnul Regal Român”, rămânând melodia „Imnului de Stat” până în anul 1947“, se prezintă în volumul „Istoria pe placul tuturor“.

În perioadoadă comunistul, Imnul este schimbata de mai multe ori

Primul laureat al unui concurs internaţional a fost Iosif Ivanovici. „Autorul «Valurilor Dunării» ocupă locul I la Paris, în 1889, din 116 compozitori, cu marşul «Alexandru». Un compozitor român de origine italiană, Alfons Castaldi (1874–1942), va fi autorul cunoscutului marş „La arme”, pe  versuri de Şt. O. Iosif“, arată Eugen Şendrea. 

După cel De–al Doilea Război Mondial, melodiile dedicate armatei se înmulţesc. Cei mai renumiţi compozitori sunt: Gheorghe Dumitrescu, Viorel Doboş sau Constatin Ghibon. După instalarea la putere a comuniştilor, Imnul de Stat este schimbat de mai multe ori: „Multe dintre compoziţii poartă amprenta modelului sovietic, cum ar fi: «Zdrobite cătuşe în urmă rămân» (compozitor Matei Socor, versuri Aurel Baranga). În august 1953, se cântă pentru prima dată cântecul «Te slăvim Românie», devenit Imn de Stat al Republicii Populare Române (muzica Matei Socor, versuri Eugen Frunză şi Dan Deşliu). Va rezista până în 1965, fiind înlocuit cu „Pe–al nostru steag e scris unire”, de Ciprian Porumbescu. Doar 12 ani a rezistat, pentru ca în octombrie 1977, Imnul Republicii Socialiste România să fie „Trei culori” a aceluiaşi Ciprian Porumbescu.

După evenimentele din decembrie 1989 şi înlăturarea regimului totalitar, melodia „Deşteaptă–te române”, pe versuri de Andrei Mureşanu şi muzica de Anton Pann, devine Imn Naţional.

Începuturile muzicii militare

Muzica militară a luat fiinţă după anul 1860, odată cu apariţia „Gărzii Naţionale”. Până atunci, lăutarii interpretau „Marşul lui Bem” şi „Marşul lui Napoleon” în grădinile publice. „În 1867 capelmaistrul ei va compune şi interpreta pentru prima dată în lume „Marşul hambarului”. Nu mai puţin de opt muzici militare se vor reuni în septembrie 1889, sub conducerea Inspectorului muzical Hübsch, cu ocazia „manevrelor regale”, la care au participat regele Carol I şi principele Ferdinand“.