Două tinere, lovite de o maşină condusă de un minor beat
0
Cele două tinere au fost rănite
Două tinere de 14, respectiv, 23 de ani, din Plopşoru, au fost acroşate de o maşină, şoferul fugind de la locul accidentului.
Accidentul a avut loc în localitatea Turcnei Acesta este minor, nu are permis, era băut şi conducea o maşină neînmatriculată.
„Un tânăr, de 17 ani, din oraşul Turceni, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, din direcţia Turceni către Borăscu, a pierdut controlul volanului şi a intrat în două autovehicule ce se aflau parcate în afara parţii carosabile lângă biserica din satul Stolojani. În urma impactului au fost acroşate două tinere, de 14 respectiv 23 de ani, din comuna Plopşoru care se aflau lângă autovehiculele parcate, ulterior tânărul şi-a continuat deplasarea, la volanul autoturismului, părăsind locul accidentului şi abandonând autoturismul condus pe o uliţă, la circa 300 de m de locul faptei",
se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.
În urma testării cu aparatul etilotest, şoferul avea o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul Orăşenesc Turceni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Tinerele au ajuns la spitalul din Craiova pentru investigaţii medicale.