Copil de 11 ani, surprins în timp ce conducea un ATV în zona Rânca. Mama era pasager

0
Publicat:

Un minor în vârstă de 11 ani a fost depistat în timp ce conducea un ATV în zona montană Rânca, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.

O fată a căzut cu un ATV într-o prăpastie de 20 de metri FOTO Adevărul

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au identificat în trafic un tânăr, în vârstă de 11 ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea un vehicul de tip ATV pe DN 67 C Rânca, fiind însoţit de mama sa în vârstă de 37 de ani, în calitate de pasager pe vehicul, scrie Agerpres.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite