Avocatul Poporului s-a autosesizat în privinţa apei infestate cu E coli de la Centrul de îngrijire Suseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 90 de bolnavi sunt internaţi în Centrul de îngrijire Suseni
Aproape 90 de bolnavi sunt internaţi în Centrul de îngrijire Suseni

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia de la Căminul de bătrâni din localitatea Suseni, care este alimentat cu apă improprie consumului uman, contaminată cu bacteria Ecoli.

Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 şi art. 47 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi nivelul de trai.

Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că există soluţii pentru remedierea acestei situaţii: „Lucrurile nu sunt în regulă din punct vedere organizatoric, pentru că trenează de ani de zile în privinţa captării de apă căreia îi lipseşte o componentă importantă: staţia de tratare. Am discutat şi trebuie găsită de urgenţă o soluţie. Aceasta constă în efectuarea unui proces de clorinare sau de tratare cu raze ultraviolete pentru ca sursa de apă să fie introdusă în circuitul de consum. Trebuie ca sursa să fie dotată cu staţie de clorinare sau tratare. Mai există o variantă: branşarea la reţeaua comunei Runcu”. De asemenea, din analizele de laborator a rezultat că apa este contaminată cu bacteria E coli.

Cosmin Popescu spune că se ia în calcul reorganizarea celor două unităţi de asistenţă socială, de la Dobriţa şi Suseni: „O decizie va fi luată săptămâna viitoare în ceea ce priveşte reţeaua de centre de la Dobriţa şi Suseni. Este posibil să fie o comasare între cele două unităţi”.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite