Ambulanțierul ajuns director: „Cunosc acest serviciu de la șaibă și până la cum se salvează vieți“

0
Publicat:

Cristi Aldescu, noul director al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, susține că nu este deranjat de faptul că a fost prezentat drept șofer de ambulanță. Acesta și-a început mandatul de director al Ambulanței Gorj în data de 1 septembrie.

Cristi Aldescu, noul director al Ambulanței Gorj Foto: facebook.com/cristi.aldescu.9
Cristi Aldescu, noul director al Ambulanței Gorj Foto: facebook.com/cristi.aldescu.9

Cristi Aldescu a fost și lider de sindicat și a avut mereu o atitudine critică față de conducerea Ambulanței Gorj, indiferent de cine s-a aflat în funcția de director. Acum, fostul ambulanțier susține că vrea să facă performanță. 

„Mi-am asumat preluarea conducerii Serviciului Județean de Ambulanță Gorj pentru că vreau să demonstrez că această entitate, vitală pentru sănătatea oamenilor, poate deveni una funcțională la parametrii optimi. Cu o altă abordare și o mai mare implicare, am convingerea fermă că SAJ Gorj va deveni un serviciu performant. Am fost întrebat cum voi rezolva cea mai acută problemă, cea a lipsei medicilor. Nu numai că am disponibilitate pentru soluționarea ei, dar voi găsi, faptic, modalitățile de rezolvare“, declară Aldescu.

Noul director afirmă că nu a fost șofer, ci ambulanțier și chiar paramedic. „Nu m-am simțit jignit pentru că am fost prezentat ”șofer”, doar că, într-un anumit context, această prezentare a fost un pic tendențioasă. În realitate sunt ambulanțier și am o experiență de peste 30 de ani în sistemul de sănătate, iar la Serviciul de Ambulanță sunt angajat chiar de când acesta a luat ființă. Cunosc acest serviciu de la șaibă și până la cum se salvează vieți. Ambulanțier este similar cu paramedic și am participat la actul medical, în virtutea atribuțiilor și sarcinilor speciale, a competențelor și responsabilităților, la manevre de resuscitare cardio-pulmonară și cerebrală, oxigenoterapie, imobilizări, hemostază, monitorizare și manipulare pacienți“, argumentează Cristi Aldescu.

Acesta a mai completat în mesajul transmis la începutul mandatului că activează ca lider sindical de 20 de ani: „Din această calitate am fost în stradă, de nenumărate ori, pentru drepturile personalului din sănătate, dar am participat și ca negociator al Contractului Colectiv de Muncă, la nivel național, pe sectorul de sănătate“.

Acesta mai susține că a finalizat studiile masterale în Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, în urmă cu zece ani, și că este licențiat în Drept: „Am activat ca și consilier juridic, vreme de mai mulți ani“. De asemenea, Aldescu precizează că nu este membru al vreunui partid politic.

El explică și de ce a fost critic cu toți directorii Ambulanței Gorj. „Am fost un critic frecvent al tuturor celor care n-au depus suficiente eforturi pentru ca Serviciul de Ambulanță să nu fie unul gripat, nefuncțional sau mai rău de atât, dar nu am vendete personale, așa cum au crezut unii. Voi munci cot la cot cu colegii mei, în același echipament pe care-l port cu drag și nu le voi cere decât devotament și să prețuim viața fiecărui om care are nevoie de noi, așa cum am făcut, împreună, și până acum, pentru că știm că asta e datoria noastră“, încheie noul director Cristi Aldescu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite