Zidul unde au fost executaţi soţii Ceauşescu, tencuit spre disperarea celor care plănuiau deschiderea unui muzeu

0
0

După ce au anunţat că vor să amenejeze un muzeu la fosta unitate militară de la Târgovişte, unde a avut loc execuţia soţilor Ceauşescu, autorităţile locale au descoperit că pe zidul unde au fost împuşcaţi cei doi a fost tencuit în primii ani după Revoluţie, nemairegăsindu-se urmele de gloanţe. În lipsa acestora, muzeul nu ar mai avea niciun „farmec”, iar acum se caută o metodă de restaurare.

Autorităţile locale au hotărât să amenajeze un punct muzeal la fosta unitate militară de la Gara Târgovişte, unde a avut loc execuţia soţilor Ceauşescu, după ce au primit mai multe solicitări de vizitare a acestui loc. Puţine persoane ştiau însă că acest zid a fost tencuit, scrie Agerpres.

''Într-adevăr, zidul unde s-a pus în practică sentinţa completului de judecată, în 25 decembrie 1989, a suferit nişte modificări în timp, în sensul că, la un moment dat, s-a tencuit acel zid şi, de asemenea, imediat după anul 1990, 1991 dacă nu mă înşel, la Târgovişte s-a filmat o parte din pelicula 'Revoluţia, punctul zero' avându-l ca regizor pe Sergiu Nicolaescu. Atunci, în momentul filmărilor, s-a intervenit asupra zidului, în anumite zone fiind introduse capse care au explodat pentru a se da veridicitate momentului execuţiei'', a declarat, pentru Agerpres, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.

Acesta a mai precizat însă că, la momentul când s-a filmat pelicula regizată de Sergiu Nicolaescu, zidul era deja tencuit. În acest moment, se caută soluţii de restaurare. „În momentul de faţă nu am luat o decizie foarte clară, să vedem cum reuşim să dăm acea tencuială jos. Cel mai probabil se vor ocupa de acest lucru restauratorii din cadrul muzeului, pentru a îndepărta acel strat de tencuială astfel încât să ajungem la suprafaţa din 1989'', a mai spus directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.

Autorităţile judeţene au anunţat că punctul muzeal, amenajat la fosta unitate militară de la Gara Târgovişte, va fi deschis pentru vizitatori, cel mai probabil, în luna septembrie. Acum se efectuează amenajări, după ce clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani. Au fost revopsite interioarele clădirii, cu aceleaşi culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ioan Marinescu, a spus că se fac demersuri la Ministerul Apărării pentru a fi adus şi expus TAB-ul cu care au fost aduşi soţii Ceauşescu la unitatea militară de la Târgovişte. În cazul în care nu se va putea aduce chiar acel TAB, va fi adus unul de acelaşi tip.

Autorităţile judeţene spun că au solicitări din străinătate din partea unor grupuri de turişti care vor să viziteze locul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. Preţul biletului pentru vizitarea acestui punct muzeal va fi de şapte lei.

Mai multe - Târgovişte

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite