Spectacol inedit la Târgovişte. Teatrul pentru Copii din Shanghai, China, joacă piesa „Three Monks”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 20 mai, ora 19:00, Teatrul Tony Bulandra este gazda spectacolului „Three Monks” („Trei călugări”) al Teatrului Naţional pentru Copii din Shanghai, China. Particularitatea producţiei constă în expresia corporală şi în felul în care chipul actorilor poate deveni o mască în sine.

Reprezentaţia prefigurează diversitatea culturală pe care o va oferi Festivalul Babel începând cu data de 4 iunie şi până pe 12. Spectacolele invitate sunt unite prin tema Corpul, a inimaginabilelor lui posibilităţi de expresie şi expresivitate scenică. 

Adaptată după o legendă chineză, povestea spectacolului „Three Monks”, pe cât de simplă, oferă o imagine complexă asupra vieţii. 

image

În vârf de munte, exista un mic templu. În acel templu locuia un bătrân maestru călugăr şi cei trei ucenici ai săi. Într-o zi bătrânul călugăr i-a întrebat pe învăţăcei dacă îşi amintesc de ce veniseră acolo. 

Fiecare era menit pentru a fi călugăr, dar nu înţelegea cât de importantă este întrajutorarea. În vârf de munte apa era foarte greu de adus. Nici unul dintre ei nu voia să facă această ostenitoare muncă. Până într-o zi, când nevoia de a salva templul de la incendiu, i-a făcut să-şi unească forţele şi să înţeleagă că solitudinea fără generozitate nu culege niciun dar. 

"Vă aşteptăm la un spectacol care îi învaţă pe copii să fie generoşi, să nu se teamă de responsabilitate şi pe adulţi să fie din nou copii: să urmărească ceea ce e esenţial de atins în sinuoasele situaţii de om mare! Rezervările de bilete se pot face la telefon 0245.210.046 sau prin reţeaua Eventim", se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite