PROCES: Dâmboviţenii spun stop taxei de poluare!
0Peste 400 de persoane s-au adresat instanţei de judecată în primele 2,5 luni ale anului 2011, cerând restituirea banilor. În 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa a pierdut 182 de dosare, a câştigat 83 şi se află încă pe rolul instanţelor alte 663 de cauze, cărora li se adaugă cele deschise în 2011.
Dâmboviţenii au reuşit să dărâme în instanţă „marele zid românesc”, adică să obţină anularea deciziilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice de calcul a taxei de poluare, la înmatricularea unei maşini în România. Mai mult, magistraţii au obligat statul să plătească şi cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Florentina Stan – purtător de cuvânt la DGFP Dâmboviţa ne-a informat că, în anul fiscal 2010, au fost înregistrate 928 de dosare privind restituirea taxelor auto, din care câştigate în instanţă 83 şi pierdute 182, rămânând pe rol 663 de dosare privind contestarea taxelor calculate.
Taxa de poluare este discriminatorie
Situaţia pare că se agravează în 2011, odată cu majorarea cu până la 50% a taxelor de poluare. Până la data de 16 martie, la Tribunalul Dâmboviţa au fost înregistrate alte 411 cereri.
„M-am consultat cu un avocat şi am aflat că taxa de poluare, chiar dacă este obligatorie, poate fi recuperată sau evitată, dacă îmi achiziţionez o maşină second-hand din Occident. În această situaţie, putem să invocăm încălcarea principiilor dreptului comunitar privind libera circulaţie a mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene”, spune Mihai, unul dintre târgoviştenii care şi-au recuperat în instanţă banii plătiţi drept taxă de poluare, plus cheltuielile de judecată.
Practic, taxa de poluare este considerată discriminatorie în condiţiile în care persoanele care îşi cumpără un autoturism deja înmatriculat într-o ţară UE sunt obligate să o achite dacă vor să facă înscrierea în circulaţie în România, însă nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul unei maşini la mâna a doua de la noi din ţară.
Acte necesare la instanţă
În cazul în care doriţi recuperarea taxei de poluare, aveţi nevoie de: copie după cartea de identitate a maşinii, decizia de calcul al taxei de poluare de la ANAF şi chitanţa. Dacă însă, vă gândiţi să evitaţi plata acestei taxe, trebuie să depuneţi la dosarul de chemare în judecată, pe lângă cerere, copie după cartea de identitate a maşinii, copie după decizia de calcul al taxei de la ANAF, copie după RAR şi contractul de vânzare-cumpărare.
Modificările taxei auto prevăd aplicarea acesteia de la 1 ianuarie 2011 şi pentru maşinile Euro 5, cuantumul taxei fiind între 40 de euro, pentru o maşină cu motor de 1.100 cmc şi o vechime de doi ani, şi 1.867 euro, în cazul unei maşini noi de 4.200 cmc.