Prima pârtie de schi din Peştera-Padina. Trei kilometri de domeniu, la 2.160 metri altitudine
0Autortățile din Dâmboviţa au anunţat, marţi, 25 iulie 2023, semnarea contractului de realizare a studiului de fezabilitate pentru domeniul schiabil Cocora, în staţiunea Peştera-Padina.
Potrivit sursei citate, pârtia va avea aproximativ 3 kilometri și va începe din zona Vârfului Cocora, de la aproximativ 2.160 de metri altitudine. Baza pârtiei va fi în Platoul Padina, la 1.500 de metri altitudine.
„Prin acest studiu de fezabilitate vom găsi cea mai bună variantă de amenajare a pârtiei Cocora, dar şi a celorlalte facilităţi necesare unui turism durabil şi atractiv, care vor include: instalaţiile de transport telescaun-telegondolă şi teleschi; instalaţie de înzăpezit; bandă transportoare cu lungime de circa 320 de metri, dedicată în special utilizării de către schiorii echipaţi; o zonă de belvedere, acesta va primi minimum 150 de persoane şi va fi amplasată astfel încât să permită accesul facil din zona pârtiei şi dinspre staţia instalaţiei de transport; apreschiul va fi o construcţie individuală care va adăposti 400 de persoane, în această zonă va fi posibilă montarea unei scene pentru organizarea de concerte în aer liber; centru de închiriat echipament sportiv (echipament de schi, biciclete, sănii); şcoală de schi; restaurante, cafenele, ceainării, suveniruri, punct de informare turistică", a declarat Corneliu Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, într-o conferinţă de presă.
În zonă va apărea și o parcare auto pentru 565 de autoturisme şi 20 de autocare, precum şi o pistă de biciclete.
„Prin acest contract semnat vom face un efort comun, susţinut, de a transforma judeţul Dâmboviţa într-unul din polii turismului montan naţional şi este o etapă importantă pentru dezvoltarea staţiunii Peştera Padina”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa.
Adiacente investiției în construirea pârtiei, în zona montană a judeţului Dâmboviţa sunt în lucru alte proiecte privind căile de acces în staţiunea Peştera-Padina şi iluminatul public.
„Am finalizat studiul de fezabilitate privind reabilitarea şi modernizarea DJ 714 Glod-Sanatoriul Moroeni-Padina-Peştera, aici vorbim de două drumuri: drumul pe care îl ştim cu toţii, care pleacă din DN 71 până în platoul Padina, dar ne dorim crearea unui drum nou cu lungimea de 3,7 kilometri şi un pod din DN 71 la intrare în Glod până la intersecţia cu DJ 714, iar lungimea totală a drumului judeţean este de 19,11 kilometri cu o valoare de 65 milioane de euro. Drumul va fi depus pe POR 2021-2027 pentru finanţare europeană. Al treilea proiect important la care lucrăm în zona montană este iluminatul pe raza DJ 714 Zănoaga-Bolboci-Cheile Tătarului-Peştera-Padina, valoarea totală 4,6 milioane de lei”, a precizat Corneliu Ştefan.