Muncitor cu arsuri grave, după ce a fost stropit cu oţel topit. Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul pentru a fi transferat la Bruxelles pentru în ţară nu sunt locuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor în vârstă de 51 ani, angajat al Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte, fost Mechel, va fi transferat la un spital din arşi din Bruxelles, după ce a suferit arsuri pe o suprafaţă de peste 55% din suprafaţa corpului.

Incindentul a avut loc miercuri seara. Se pare că muncitorul a fost ars de oţelul topit care a căzut dintr-un recipient peste el. Practic, picături de oţel topit au sărit peste el în momentul în care muncitorul a încercat să manevreze un sertar al oalei de topire.

„Muncitorul a fost adus cu ambulanţa de la Combinat, cu arsură termică pe o suprafaţă de peste 55%. A fost primit la UPU, toaletat, examinat, i s-au adminsitrat vacccin antitetanic, anbitiotic prin perfuzie şi a fost internat în ATI, cu perfuzii. Acum el este stabil hemodinamic, conştient, cooperant. S-a luat legătura cu Ministerul Sănătăţii, pentru a fi transferat la Bruxelles. Toate demersurile au fost făcute, iar acum se aşteaptă decizia de a alege mijlocul de transport cu care va fi transferat la Bucureşti şi de acolo la Bruxelles.  Nu sunt locuri pe nicăieri prin ţară în spitalele de arşi”, a precizat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Cazul a intrat şi în atenţia ITM Dâmboviţa. Se pare că oala de turnare unde se topeşte fierul are un sertar, pe care muncitorii îl manevrează pentru a verifica dacă totul este în regulă. Când victima a verificat acest lucru, oelul curgea, iar stropi din oţelul topit au sărit pe corpul bărbatului. 

Muncitorul are arsuride gradul 3 pe 55% din suprafaţa corpului.

„La data de 17 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că un alt bărbat de 51 de ani, angajat al unei societăţi de pe raza municipiului Târgovişte, s-a accidentat în timp ce ar fi manevrat o oală ce transporta oţel topit”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

În cauza poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite